Umorul din Republica Moldova, încet, dar sigur, prinde alte dimensiuni și forme. Scheciurile clasice devin celebre doar dacă sunt filmare, iar mesajele trebuie să fie foarte bine adaptate temelor, durerilor, bucuriilor pe care le trăiesc oamenii la zi. Pe Victoria sau Vica Roșca, așa cum o găsești pe Facebook, o recunoști dintr-o mie. De mai bine de jumătate de an, actrița și-a lansat vlogul „Zâmbărele” - o platformă în care umorul e tratat ca și realitate și în clipurile căreia se regăsesc tot mai mulți basarabeni. În ianuarie, inspirată de duhul celor care uită de unde au pornit, autoarea a lansat un clip care a devenit viral în câteva zile. Despre acesta, dar și restul clipurilor, aventura cărora a pornit în Italia, am aflat din primul interviu cu Victoria Roșca.

Dragă Victoria, am rezervat anume acest început de an pentru a realiza interviul cu tine. 2016 a fost un an în care te-ai manifestat din plin. Cum s-a înfiripat în inima ta admirația pentru actorie şi în ce context s-a născut proiectul tău de vlogging?

20160224174443Proiectul „Zâmbărele” a apărut în această vară. Mă aflam în Italia, plecasem să lucrez pe vară şi terminam repede de făcut menajul. Aveam destul timp. Nu avem cu mine nimic, doar telefonul mobil. Aveam mobil, nu aveam internet, locuiam la al doilea etaj împreună cu Miletta, doamna de care aveam grijă. O femeie extraordinară, care îmi spunea că eman energie pozitivă, măcar că nu ştiam bine limba, ne înţelegeam mai mult prin semne şi râdeam ca două nebune când nu ne înţelegeam ce vrem una de la alta. Tot ea mi-a zis că în casă la nepoţii săi, care locuiau la primul etaj, există wifi, la noi semnalul venea numai în baie. Astfel m-am mutat în baie. Acolo primele mele filmuleţe au și făcut ochi.

Ştiu că am pus primul video chiar pe pagina mea, apoi am lăsat telefonul, am spălat, aspirat, călcat. Când am luat telefonul, am rămas mută, am primit foarte multe mesaje şi încurajări. Astfel, proiectul „Zâmbărele” şi-a întins aripile. În toamnă m-am întors acasă, mai bine de o săptămână nu am postat nimic, trebuia să clarific cu grădiniţa copilului, cu serviciul şi iarăşi oamenii îmi scriau, mă întrebau unde am disparut, dacă sunt bine. Atunci am luat decizia definitivă că „Zâmbărele” place oamenilor şi trebuie să merg mai departe. Iar actoria o port mereu în suflet, am o facultate terminată  în domeniu, specializarea „regie estradă”.

 De la cine ai moştenit talentul de a vorbi despre realitate cu atâta umor şi farmec în acelaşi timp?

Cred că de la tatăl meu, el este un om direct, care le spune frumos, chipărat, duios că te taie, fără să-ţi dai seama şi nici măcar nu te poţi supăra pe dânsu’.

Remarc cu admirație că peste 35 de mii de internauți te urmăresc cu fidelitate şi îți aşteaptă postările. Ce înseamnă pentru tine acest număr?

Înseamnă mult, poate prea mult ca să merit. Iar eu ţin enorm la publicul meu, ei sunt #ZâmBoşii mei, familia mea virtuală care-mi oferă energie, muză şi dragoste. Vorba ceea: totul se face cu oameni şi pentru oameni.

^4C5A789459F9778060F22B8849F2AB1AE74E6A8FAFDCC96228^pimgpsh_fullsize_distr

Vorbeşte-ne pe îndelete despre clipurile vlogului Zâmbărele şi cum ți-ai dori tu să fie percepute filmulețele scurte pe care le postezi pe internet.

Scheciurile mele cred că sunt educative în primul rând, cel puţin spre asta tind, chiar dacă uneori îngroş situaţiile, sau cum se mai spune, exagerez. Sunt personaje luate şi situaţii luate din viaţa reală. Mie nu-mi place să supăr pe nimeni, eu iubesc oamenii şi tot ce mişcă în general. Trebuie să recunosc că-mi place la nebunie ceea ce fac acum. Deşi au trecut 6 ani de când am absolvit şi activez ca și profesoară de artă teatrală, abia acuma mi-am găsit un locuşor sub Soare. Iubesc la nebunie copiii, ei sunt adevăraţi, vii, plini şi le ştiu pe toate. Acuma vreau să nu dezamăgesc, să fac filmuleţe din ce în ce mai bune.

Spui, în desfăşurarea numelui tău, că eşti „fata din pădure”. E o încercare de a-i readuce pe oameni la autenticitate şi rădăcini? 

Eu chiar am o legătură strânsă cu pădurea, tatăl meu a fost pădurar 20 de ani, iar eu petreceam mult timp hoinărind. Ca să nu mă pierd, părinţii chiar mi-au pus un şuierac la gât, iar când aveau nevoie de mine, mă găseam după sunet, mai ales că mie îmi plăcea să şuier, eram mai importantă aşa. Un fel de Zâna Pădurii şi a Drumurilor. Iubeam la nebunie să stau în copaci, să merg cu tata să hrănesc iarna căprioarele, să văd mistreţi. Tata era nevoit să mă ia cu el, pentru că la grădiniţă nu stăteam locului şi nu m-au primit. Iar mama, cum avea multă treabă acasă cu gospodăria şi ceilalţi fraţi ai mei (suntem 4 copii acasă), mă trimitea cu tata. Iar eu iubeam la nebunie asta. Mă simţeam acasă acolo, aveam libertate. Când veneam în sat, eram un mic Mowgli, de aici şi versiunea: „Roşca din pădure”. Atunci plângeam, acum realizez cât de norocoasă am fost.

IMAG0390

Chiar de la început de an ți-au bătut propriul record la capitolul vizualizări (cca 2 mln), postând clipul „Da tu bei lapte de cal?! #pace”. Vorbeşte-ne despre mesajul tău în acest caz. Cu siguranță ai rămas surprinsă de reacții.

Acest video a venit spontan, cu toate că asemenea situaţii am întâlnit des. Probabil l-am păstrat şi ocrotit adânc în suflet, odată ce am reuşit să adun atâta lume în jurul lui. Surprinsă?? Puţin spus. Eu am obiceiul să fac ceva şi să las un timp, să nu stau cu ochii pe el. Că telefonul meu mai nu a luat foc. Cel mai mult m-am bucurat că lumea a înţeles mesajul. Cel mai important în viaţa asta e să rămâi om şi să nu uiţi de unde ai pornit.

Da tu bei lapte de cal?!
#pace

Posted by Zâmbărele on 8 Ianuarie 2017

Vorbeşte-ne despre trăirile care te încearcă atunci te gândeşti la celebritate şi expunerea identității tale pe internet. Cum înfrunți reacțiile (care sunt inevitabile)?

Hmm… celebritate, nu-mi place acest cuvânt, e prea sofisticat pentru o fată ca mine. Deşi recunosc: îmi place că lumea mă recunoaşte uneori în stradă. E o senzaţie super-tare.

În ce privește persoanele care mai puţin acceptă ceea ce fac, e şi firesc să fie aşa. Doar suntem egali în drepturi, nu şi-n preferinţe. Cum fără critică de trăit, când eu singură sunt Numărul 1 la asta?! Eu accept. E bine când omul are o părere, chiar dacă nouă nu ne convine ceva. Dar atâta timp cât laudele sunt mai multe decât criticile, atunci eu zic că merită.

În ce alte proiecte eşti implicată, afară de blogging şi vlogging şi ce te-au învățat ele despre viață şi oameni?

În afară că-mi place la nebunie să scriu şi am fost întodeauna lăudată încă din şcoală la acest capitol, sunt profesoară de Artă Teatrală, am activat preț de 5 ani la un centru de creaţie, iar mai nou la Școala de Arte „Alexei Stârcea”. În timpul liber sunt animator – clovnul Zâmbărica şi mai moderez din când în când evenimente. Uneori sunt invitată ca asistentă regie la organizarea vreunui concert, dar asta mai rar. De unde pot, „fur” cât mai multă experienţă şi idei.

drago7

Ce pot cunoaşte fanii despre viața privată, cea de zi cu zi, a Victoriei Roşca? – Îți voi reaminti, pe final, că gândul scris are marea capacitate de a se realiza

Că sunt mamă de Spiderman, care chiar chiar azi face 4 ani. Că-mi iubesc bărbatul, el este mereu aproape de nebuniile mele. Când sunt tristă, mă alintă: „dura goda” iar eu „văcărel”. Că-mi iubesc enorm părinţii, fraţii, prietenii şi mai nou familia Zâmbărele. Îmi plac oamenii simpli şi cărţile.

Aaa, şi când mama nu-i acasă, să ascult B.U.G. Mafia în boxe cât mai tare. Şi desigur, să zâmbesc mult şi ghini.

image-0.02.01.1b6d531e501300604cd7460154c2633e266a75bdee1dea3e045280ff4967a093-V

Spre ce aspirații tinde inima ta acum? 

Acum vreau să fac umor bun, de calitate şi cine ştie unde mă poate duce acest drum….

Vreau să văd marea.

Vreau să rămân copil în suflet.

Vreau să rămân eu şi mai vreau o surioară pentru Ovidiu-Aexandru.

Îți mulțumesc pentru că ai acceptat provocarea noastră, Victoria. Toate vor fi așa cum îți dorești, mult curaj!

Și eu mulţumesc mult echipei Ea.md. E primul meu interviu şi primul curaj.

jel13

Foto: Arhiva personală

Video: Zâmbărele