Orice experienţă negativă de viaţă afectează bunăstarea noastră psihologică, iar eficienţa personală şi profesională scade considerabil în această perioadă. Atunci însă când episodul traumatizant se produce în sfera intimă şi a relaţiilor de cuplu, anvergura trăirilor emoţionale este mai mare, iar impactul acestei întâmplări poate periclita buna funcţionare personală, profesională şi socială a persoanei. 

De asemenea, în situaţiile cu risc sporit pentru siguranţa persoanei sau când evenimentul traumatizant determină un sentiment de neajutorare, când experienţa a fost una abuzivă şi jignitoare, cu lezarea deminităţii personale există riscul să se instaleze tulburarea de stres post traumatic, altfel spus, în fond, o reacţie normală la o situaţie anormală. 

Această tulburare este provocată de o traumă intensă şi expunerea persoanei la anumiţi factori de stres, astfel încât persoana să nu aibă posibilitatea sau capacitatea să gestioneze cumva situaţia, iar lucrurile scap de sub controlul persoanei. Cu atât mai gravă devine situaţia atunci când aceasta mai este şi mediatizată şi astfel, devine cunoscută unei comunităţi mai largi. Ceea ce nu cunoaşte multă lume (şi de aici, probabil, şi uşurinţa cu care instituţiile mediatice abordează unele subiecte) este că tulburarea de stres post-traumatic este menţinută şi chiar intensificată de retrăirea şi expunerea la stimuli aversivi audio-vizuali cu referire la evenimentul traumatic, provenind din mass-media şi spaţiul on-line.

În cazul unui stres obişnuit, provocat de o experienţă traumatizantă,  intensitatea stărilor emoţionale negative se diminuează odată cu trecerea timpului. Nu la fel se întâmplă şi în tulburarea de stres post-traumatic. Retrăirea traumei originale declanşează la persoană o mulţime de stări emoţionale destructive, care devin tot mai acute precum: stări depresive, culpabilizare, neîncredere, hipervigilenţă, depreciere, stima de sine redusă, apatie, gânduri suicidale, detaşare sau dimpotrivă, supraimplicare emoţională şi stări reactive de furie şi revoltă. De asemenea, deseori persoana se confruntă cu persistenţa gândurilor negative automate asociate evenimentului, tulburări de somn, de concentrare, tensiune musculată, etc., precum şi pierderea interesului, tendinţă de izolare, aplatizare emoţională, anxietate, iritabilitate.

În cazurile persistenţei simptomelor pentru o perioadă mai îndelungată, este indicată asistenţa psihologică profesionistă şi uneori, chiar şi cea medicală. Suportul persoanelor apropiate şi a comunităţii însă, este indispensabil. Persoana trebuie susţinută şi încurajată să-şi continue viaţa şi să revină la rutină, să vorbească despre ce i s-a întîmplat cu cineva de încredere, exprimându-şi emoţiile care le trăieşte. Este bine ca persoana să fie asigurată că ceea ce i s-a întîmplat nu este din vina sa, iar emoţiile pe care le simte şi simptomele pe care le are nu sunt un semn de slabiciune, ci o reacţie normală a oamenilor normali la experienţe traumatizante de viaţă. 

Este recomandabil ca persoana să înveţe şi să practice exerciţii de relaxare, să revină la serviciu (dacă ambianţa este prietenoasă), să aibă o alimentaţie sănătoasă, să facă sportul preferat, să petreacă mai mult timp cu prietenii şi familia. Persoanele din anturajul imediat trebuie să-i explice că poate dura până va reveni la bunăstarea de altădată, iar consumul de alcool, cafea sau alte substanţe nu facilitează în niciun fel procesul. 

Daniela Terzi-Barbăroșie, Blogdepsiholog.eu

Distribuie articolul: