Are 24 de ani, îi plac lucrările lui Marc Chagall, franceza din poeziile lui Jacques Prévert și discuțiile lungi, în familie, despre viață. Anul acesta finalizează un program de master de dublă diplomă între Universitatea din București și Université Lumière Lyon 2, în domeniul comunicării. Vorbim despre Laura Muruzuc, o tânără pasionată de poezie, care a găsit calea potrivită de a ajunge la sufletul oamenilor – prin intermediul proiectului său de poezie audio, intitulat „MAUD”. Cum a apărut ideea proiectului şi care sunt activităţile pe care le combină cu poezia, aflaţi în interviul de mai jos.

– Laura, pentru început, povestește-ne când a apărut ideea proiectului de poezie audio? Cât timp s-a copt ideea aceasta până să ajungă online?

Am înregistrat prima poezie Fosil, pe neașteptate – aveam acces la un microfon atunci și îmi plăcea mesajul din versuri, rezuma frământările pe care le purtam. După am căutat pe youtube o cale accesibilă de redactare a materialelor audio, m-am jucat un pic în setările unei aplicații extrem de simple și am dat „play”. Am trăit o bucurie curată când am auzit-o pentru prima dată și am împărțit-o cu fratele meu, l-am rugat să-mi spună cum îi pare. La prima poezie, badea a zis că ar asculta un întreg album… eu am vrut să-mi înmulțesc bucuria și am înregistrat vreo 17. Pe fiecare din ele le ascultam împreună cu sora mai mică, îmi plăcea să urmăresc reacția ei și să înțeleg ce se întâmplă cu cel care le aude pentru prima dată. Nicoleta reacționa de parcă vedea în fața ei vântul sau marea, de parcă punea palma în iarba curată… așa am înțeles că ceea ce fac e bun. Am înțeles că m-am apropiat de ceva ales și limpede.

Nu a durat mult timp ca să apară în online, nu am avut un plan de promovare, o strategie sau un produs profesionist. În schimb, aveam obiceiul de a scrie zilnic și poeziile care au stat multă, multă vreme pe foi, poezii care îmi plăceau, poezii care mă bucurau, și unica mea intenție era să-mi împart bucuria.

– Cum a fost cu începutul? A fost greu să vii cu ceva nou și diferit?

Aveam o dată un dialog cu tata. Tata este tâmplar. Tata cioplește în lemn de când mă țin eu minte, are mâinile pe care le asemăn cu coaja unui copac, crez înrădăcinat în muncă, și blândețe, multă blândețe.

Dialogul suna cam așa: „Tata, eu am înțeles că atunci când faci un lucru, mult, mult timp, și la urmă nu ești obosit, înseamnă că ți-ai găsit munca potrivită. Matale cum ai înțeles că ai lucrul potrivit?

– Nu înțelegi, da’ simți. De asta te apropii, te apropii, și te tot apropii, ca de cineva drag. Cum să obosești, dacă asta e ceva de-al tău, face parte din tine?”

Exact asta aș avea de spus despre greutatea unor începuturi. În tot ceea ce faci pune inimă, și vei trăi de fiecare dată regăsire, oglindire în apă, starea că ești acasă.

– Ce ne poți spune despre tine ca autor? Ce sentimente vrei să transmiți prin textele tale?

Ca autor sunt exact așa cum sunt ca om. Mă împiedic de colțuri, sunt stângace, nu îmi place să fiu un om nou, omul pe care îl vezi pentru prima dată… De asta zâmbesc când mi se spune: te știu de undeva, parcă ne-am mai văzut. Încerc să fac asta și în ceea ce scriu, să transmit căldura și simțul că ne cunoaștem de multă vreme și că n-ar trebui să ne deformăm în încercare de a face prima impresie.

Vreau poezia mea să fie o întreagă îmbrățișare. Fiecare îmbrățișare ne face să înțelegem ceva. Unele ne fac să înțelegem căldura, altele distanța, altele au o plăcută obișnuință. Noi oamenii, când cuprindem – măsurăm. Faceți asta și cu poezia mea – cuprindeți-vă și lăsați-vă cuprinși.

– De fapt, de unde te inspiri tu?

Din obișnuința cu care ne trăim viețile.

– Ce altceva faci în timpul liber?

Citesc, mănânc mere, foarte multe mere. Am mai mereu în rucsac fructe și găsesc cu cine să le împart. Prefer să fiu solitară atunci când sunt în natură, iar când mă aflu într-o casă, să am mulți oameni prin jurul meu. Îmi place să-mi împart cina cu cineva, să mă îmbujorez când beau un pahar de vin. Îmi place să observ oamenii cum se poartă cu alți oameni sau ființe vii, sau chiar lucruri. Gătesc, cos, scriu, visez. Visez mai des decât gătesc, cos sau scriu.

– Cum crezi că poți contribui prin poeziile tale pentru ca lumea să fie mai bună?

Am renunțat de-o vreme să privesc lumea în felul în care am fost învățați să o facem – adică drept o lume în care e doar bun sau rău, o lume în care nu există mijloc, remedii, compromisuri. Pentru mine, lumea e plină, în egală măsură, de lucruri care te consumă, strică, pierd și altele care te creează, te completează, te înalță deasupra percepției tale de a vedea, simți, înțelege.

Trăim lumea la singular, trăim lumea cu două palme, două tălpi, o inimă… lumea nu se întâmplă niciodată dincolo, e doar înăuntru. Fii bun cu tine, lasă în tine ceea ce te poate zidi, depărtează-te de tot ce ți-ar aduce vină sau frică. Ai grijă de fruntea ta, de diminețile tale, de cărările pe care mergi zilnic.

Eu încerc să fac asta o dată cu poezia, ca să-mi justific faptul că pot să-mi văd visul cu ochii.

– Despre ce îți place să scrii?

Poezia mea este poezia unor doi oameni. M-am întrebat: de ce aproape toate poeziile pe care le scriu sunt un dialog, al unui om vinovat și al altuia care îl înțelege? Poate pentru că am siguranța, și am și trăit siguranța asta, că oamenii nu își vorbesc despre ceea ce simt și cred cu adevărat. Mai întâi nu și-o spun lor, după nu o spun celor de alături. Și așa ajungem să trăim în neadevăruri ușor comode…

– Când va apărea următoarea poezie audio-vizuală? 

O aștept și eu.

Noi abia așteptăm următoarea poezie audio-vizuală, iar până atunci mult succes și inspirație!

Foto credit: Cojocaru Pavel

Citești și: Mult mai mult decât cuvinte. Cunoaște-o pe Laura Muruzuc și proiectul său de poezie audio

Distribuie articolul: