Evenimentul devenit tradițional, Vernisajului Vinului, revine cu de-a XVII-a ediție. Vom avea parte de multe noutăți surprinzătoare, vinuri de calitate și o atmosferă efervescentă. Desfășurat în mijloc de iarnă, legendarul eveniment este dedicat spumantelor și vinurilor alese, divinurilor de calitate, care au fost premiate la cele mai importante concursuri internaționale.

Amicii vinului, pasionații și connoisseurii vor avea ocazia să se delecteze cu cele peste 300 de vinuri spumante, albe, rosé și roșii, dar și divinuri produse de cei peste 50 de vinificatori reuniți sub brandul unic de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Vinurile spumate și divinurile vor avea un loc de cinste la cea de-a XVII-a ediție.

În inima evenimentului vor fi amenajate două zone tematice dedicate, iar sub îndrumarea somelierilor certificați și a vinificatorilor, vizitatorii interesați vor putea să afle mai multe despre vinurile produse în cele 4 regiuni cu Indicație Geografică Protejată. Iar experții Oficiului Național al Viei și Vinului vor ține degustări comparative ale vinurilor din produse din soiuri indigene.

foto: Ellene Mocrii

Cu genericul „Dansul perlelor de iarnă”, ediția a XVII-a Vernisajului Vinului va avea loc în data de 13 decembrie, începând cu ora 18:00, în incinta Palatul Republicii . Vernisajul Vinului este un eveniment organizat bi-anual, începând cu 2011, iar de-a lungul anilor și-a confirmat statutul de platformă de comunicare între vinificatori și consumatori, dar și o rampă de lansare a noilor produse vinicole.

Foto: Ellene Mocrii

Cea de-a XVII-a ediție este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Asociaţiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin”.

foto: Ellene Mocrii

foto: Ellene Mocrii

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului

ONVV contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.