Pe data de 16 august, pe o scenă improvizată în fața Pieții Centrale din Chișinău, Vali Boghean Band a susținut un recital neanunțat, ce a inclus trei melodii noi din repertoriul artistului, printre care și piesa „Cândva”,  interpretată în premieră, pentru trecători.

Odată cu primele ritmuri mai mulţi vânzători şi-au lăsat tarabele pentru a se delecta cu muzica artistului care știe cum să ajungă la suflete, iar trecătorii au imortalizat momentul.

„WOW”, se auzea de undeva de sub umbrelele din piață, arse de soare. „Hai, Boghean, ne place”, încurajau șoferii aflați pe str. Armenească.

După un ropot mare de aplauze, un harbuz imens câștigat și câteva buchete de flori,  interpretul Vali Boghean a invitat oamenii la cea de-a 2-a ediție a Festivalului „Dor Călător” , ce se va întâmpla pe data de 27 august, la Vinăria Poiana și va întruni cei mai virtuoși instrumentiști.

Artistul a plasat videoul din timpul recitalului pe pagina sa de facebook:

Prieteni, pornim o serie de sesiuni numa’ pe viu pentru a fi mai #aproape de voi și mai #aproape de sunetul viu / adevărat, dar și calitativ. Împărțim cu voi primul video la Piața Centrală în colaborare cu CIOfilm și Dvv Show, pentru că un artist al poporului înseamnă pentru neam și pentru țară.”

Vali Boghean nu este la prima colaborare cu casa de producție CIOFilm. În anii 2018 și 2019,  au fost lansate 4 videoclipuri semnate de această echipă.

Distribuie articolul: