Visurile zboară doar dacă le dai aripi. E marea lecție învățată, peste ani, de către Sergiu Gobjila - un tânăr din Capitală, care, acum 8 ani, zbura pentru a treia oară spre Tărâmul Făgăduinței. Mânat de două mari slăbiciuni: fotografia și actoria, a reușit să își construiască un nume la Chicago. Norocul a făcut ca, între timp, să o întâlnească pe Diana - o tânără din Bușila, Ungheni, care i-a devenit soție și s-a lăsat și ea vrăjită de arta fotografică. Astăzi, soții formează un cuplu de fotografi peste ocean, fiind prezenți la nunți, cumetrii și alte evenimente importante ale familiilor din diasporă și nu numai. Povestea lui Sergiu trădează o problemă acută: pe cea a situației politice din țara noastră, care favorizează emigrarea masivă a tinerilor. Protagonistul interviului ne-a mărturisit că a fost marcat pentru totdeauna de evenimentele din 7 aprilie, martor al cărora a fost și el...

Sergiu, distanța ne impune să realizăm acest interviu pe cale virtuală. Permite-ne, întâi de toate, să îți descoperim întâi de toate povestea stabilirii peste ocean.

14907678_326788614344417_9147599757338121886_nCând a venit timpul de facultate, am vrut să fac actorie, dar tata a zis nu! Visam să devin actor de foarte mic copil. Încă de când priveam filmul Home Alone, în subconștient visam și eu la America. Era filmul copilărie mele. Apoi am depus actele la Drept, dar nu am fost admis din cauza notelor mele slabe. Așa am ajuns să aleg politologia. Am reușit. La facultate, am devenit un alt om, acolo am pus mâna pe carte. Am citit mult, am cunoscut mulți oameni noi, apoi am devenit membru de partid.

În timp ce eram student la facultate (FRIȘPA, USM), a fost foarte activ. Participam la toate întrunirile oficialilor, puneam întrebări, mă implicam în dezbateri. Îmi păsa de viitorul tării. Îmi publicam poeziile patriotice în ziarul universității, iar în timpul campaniei electorale mergeam pe la căminele studenților/din ușă în ușă, apoi în teritoriu: sate și raioane. Încercam să-i convingem pe oameni să mearga la votare și să fac o alegere corectă. Totul s-a spulberat cu 7 aprilie – dată care m-a marcat definitiv, eu fiind un viitor politolog de specialitate. Înainte de această dată, am mers la ambasada SUA și am luat pentru a 3-a oară viza ca și student pe vară, în SUA. Uite așa plecat-am fost de-acasă.

Aici, în SUA, am locuit în diferite state, dar am ales să mă opresc la Chicago, la un prieten de-al meu. Apoi am început să socializez pe cale virtuală cu viitoarea mea soție. Insistam să ne vedem, dar distanța ne despărțea. Ea era în Montana, eu – în Illinois. Pe urmă ea plecase în Canada la rude, iar când a revenit în SUA, i-am propus să mă viziteze și s-a ținut de cuvânt. A rămas la mine și, după câteva luni, am cerut-o și de nevastă, dar m-a refuzat. Am mai locuit un an împreună și apoi a acceptat.

13606672_267041256985820_2540874468667649450_nCum te-ai îndrăgostit de arta fotografică și apoi ai ales să îți continui această pasiune peste ocean?

Încă de mic copil aveam acasă un aparat de fotografiat cu peliculă. În clasa a treia ori a patra, împreună cu toată clasa, am mers în vizită la Iași. Am fotografia toată excursia și pe toți colegii de clasă. Când am revenit din vacanță, toți mă întrebau de poze, voiau să le dau pelicula. Păi bine, n-a fost să fie. Sora mai mică, jucându-se cu aparatul, a ars toate pozele. A scos pelicula din aparat. Am tras o rușine! Apoi, la vârsta de 12 ani, am primit de la unchiul meu un cadou – un aparat de fotografiat de tip Poloroid, care făcea poza instantaneu.

Când am venit în SUA, la început trăiam împreună cu mai mulți tineri, și prietenul la care venisem eu avea un aparat de fotografiat. Am cerut de la el aparatul ca să mergem cu viitoarea soție în Down Town, să facem poze. Nu mi l-a dat. Atunci am cheltuit toți banii și mi-am cumpărat primul meu DSRL. Așa a început povestea noastră către business photogaphy. Încet-încet, făceam poze peste tot (vacanțe, prieteni etc.)

De ce ai ales să te promovezi cu un alt nume, unul americanizat?

„Sailor” (marinar) este numele meu „business”. Tata a fost marinar în URSS. Toți mă supranumeau „moreak”. Sergiu Gobjila este numele meu adevărat.

Tu și soția ta faceți acum o echipă. Cum v-ați cultivat această relație profesională și cum vă ajutați, pentru a livra proiecte fotografice de calitate.

Din 2014, am început să mă aprofundez în „arta nupțială”, călătorind pe întreg teritoriul SUA, noul meu job fiind de truck driver. Încet-încet, am devenit mai buni și mai buni. Am trimis-o pe soție la școala de fotografie, ca să mă ajute și să fim o echipă mai puternică. Avem în palmares peste 100 de evenimente fotografiate – nunți, cumetrii, botezuri ș.a. Suntem o echipă de suces, pentru că iubim tare mult ceea ce facem și mergem oriunde ca soț și soție, chiar dacă ei îi place să stea mai mult în umbră.

Știm că fotografia nu este unica ta pasiune. Vorbește-ne despre actorie și realizările pe care ai reușit să le marchezi peste ocean.

În SUA, pentru că inițial aveam mari probleme cu engleza, am mers să fac cursuri de actorie pentru o pronunțite corectă. Am cunoscut o mulțime de prieteni americani. Am citit mult și am învățat cultura/literatura americană. În acel moment mi-am readus aminte de visul meu din copilărie – actoria. Am jucat în peste 5 filme („Cafe Kremlin”, „Orphans of God”, „My best Friend” ș.a.) și 9 spectacole de teatru (la teatrul românesc din Chicago; scene jucate în limbile română, rusă, engleză). Într-o secvență de film, am jucat rolul unei marionete; pelicula „Chicago Police Departement” (Chicago P.D.)fiind difuzată la un mare post TV american – NBC.

The Chicago Actors Studio mi-a oferit premiul pentru „cel mai bun actor în rol secundar” pentru o piesă în care am jucat.

Ulterior am mers la multe audiții, dar nu prea aveam mare succes și, din 2014, am lăsat școala de actorie.

Suntem curioși să îți aflăm opinia despre avantajele sistemului de sănătate american, din perspectiva de tătic.

O! Îmi este foarte greu să vorbesc despre acestă ramură și care sunt avantajele ori dezavantaje ei. Aici, nu te lasă nimeni să mori pe stradă, tradatându-te cu indiferență. Și dacă ți se întâmpla ceva, Doamne ferește, îți sar în ajutor imediat. E ceva firesc, e o normalitate.

Din respectiva mea de tătic, aș vrea să profit de acest minunat interviu și să-i mulțumesc mult soției mele, Diana, pentru că mi-a dăruit recent și un fecior sănătos și drăgălaș!

18698337_431138920576052_1356010275286811864_n

Familia voastră este un adevărat exemplu de credință, muncă și tenacitate. Ce vă ajută să fiți o forță, luînd în considerare și job-ul tău actual, care te impune să te afli deseori la distanță?

Vă mulțumesc. Motorul și forța noastră sunt copiii noștri, pentru care muncim mult. Cu ei ne dezvoltăm și noi, ne completăm ca și prieteni, soți. Ne mai educăm o dată. Și da, de cele mai multe ori ei au răspunsuri mai simple decât noi la provocări și neînțelegeri ale vieții.

De aproape 3 ani lucrez în paralel la două joburi. Asta mă face să cred ca pot reuși acest lucru și mai ales îmi pot gestiona timpul corect cu familia și prietenii. Este adevărat. În America se muncește foarte mult, iar răsplata îți vine cu anii vieții. Nu trebuie să te oprești niciodată din ceea ce-ți place și pui la suflet. Numai prin muncă și o auto-educație te poți depăși.

17523377_402153036807556_7738046523541819008_n

21245540_476405346049409_1920586895_nCare e cea mai importantă lecție a străinătății, pe care ai învățat-o pe Tărâmul Făgăduinței? Întrebăm asta fiind conștienți de faptul că ai făcut politologie…

E o întrebare destul de dificilă… dacă aș merge după ideea că am făcut politologie. Aș zice Diplomația ori Arta Convingerii. Dar nu e chiar așa, căci nu poți fi diplomat mereu și oriunde. Probabil aș spune TIMPUL. Aflându-mă de 8 ani printre străini, nimic nu este ca la început.

Am cunoscut mulți oameni buni și frumoși, deștepți, erudiți și avuți, dar toate se risipesc în timp. Timpul nu iartă pe nimeni, oriunde te-ai afla pe acestă planetă minunată. Astăzi vorbeam cu mama și zicea: „O, Sergiu, tu deja ai 2 copii frumoși și sănătoși, dar în ochii mei la fel ai rămas un copil, care mâine-poimâne face deja 30 de ani”. Mama are dreptate. Parca aș vrea să fiu neastâmpărat și năstrușnic, dar timpul/vârsta nu îmi permit.

Lasă un mesaj pentru toți tinerii care au ales să își făurească viitorul în alt capăt de lume, însă nu văd lumina de la capătul tunelului și din acest motiv se simt pierduți, demoralizați.

Iertați-mă, n-am ajuns încă la vârsta înțelepciunii să pot da sfaturi. Am și zile, săptămâni, luni și ani fără de lumină. Și încă mai continui să mă întreb mereu dacă fac corect ceea ce fac, dacă sunt într-adevăr de succes. Oare nu mă mint singur pe mine? Am ajuns unde trebuie? Sunt la locul potrivit? Sau toate astea sunt iluzii ale unei copilării neîmplinite? Îmi aduc aminte de poezia „Ca să fii rege” de Benone Burtescu:

21244633_476405306049413_2099817852_n„Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări, este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele şi niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori, trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii. Și mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste înstelare, trebuie să te aşezi printre luceferi călător spre Orion şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără trudă.

17992015_418012441888700_4894009971861468321_nCa să fii rege peste ape şi vânt, trebuie să înveţi osanale ca îngerii şi să le aduci pe pământ alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni, este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce înseamnă a iubi, a ierta.

Dar, cel mai minunat, este să poţi fi rege peste tine însuţi,
atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos când mergi pe drumul dinspre rău spre bine.
În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.

Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hei! Grăbeşte-te!”

Foto: arhiva personală, Family Photography by Serge G.Sailor