178 de elevi – cu atâta se poate lăuda în anul școlar 2019-2020 Gimnaziul din satul Nimoreni, raionul Ialoveni. Astăzi acolo a răsunat astăzi primul clopoțel. În centrul atenției au fost micuții care au pășit în clasa întâi, dar și drapelele Uniunii Europene, afișate alături de drapelele de stat ale Republicii Moldova. Totul nu a trecut fără a fi sfințitul cu agheasmă, menționeză într-un reportaj Agora.md.

45 de minute a fost durata maximă de timp permisă de Guvern pentru desfășurarea unui careu școlar. La Nimoreni, festivitatea a durat 28 de minute și a trecut fără prezența vreunui politician. În schimb, a participat preotul, care i-a îndemnat pe elevi la răbdare și cumințenie și a rostit o rugăciune. L-am întrebat pe parohul bisericii din sat dacă nu vede o problemă în prezența religiei în procesul educațional.

„Cum așa, biserica să stea în afară? Biserica a fost tot timpul la temelia școlii, la temelia societății, din toate timpurile. Cei care așa gândesc, să cerceteze istoria”, spune Serafim Munteanu, parohul bisericii din Nimoreni.

Începând de astăzi, la gimnaziul din Nimoreni se poartă uniformele, chiar dacă nu toată lumea a reușit să le cumpere. Cei din clasa întâi, în schimb, au primit câte un set de rechizite și un abecedar din partea elevilor mai mari. Micuții au dăruit, la rândul lor, cântece și poezii. Ce-i drept, asistați de un sufleur. Apoi ne-au spus cum s-au pregătit de școală.

„Cu cărți, cu abecedarul, cu creioane și cu pixul”, ne-a spus un elev de clasa întâi.

„Am învățat poezia și am învățat și cântecul”, ne-a spus colega sa.

După careu, elevii au mers în clase, unde diriginții le-au vorbit despre dezvoltarea personală.

Vezi și: Mai multe vedete de la noi și-au petrecut copiii în clasa întâi (Foto)

Sursa: AGORA

Distribuie articolul: