Ședințele foto cu gravide cuceresc de fiecare dată prin farmecul lor, iar pentru a demonstra acest lucru, un fotograf din Spania și-a rugat un prieten să încerce pe prorpria-i piele o astfel de experiență. Rezultatul a ieșit cât se poate de frumos și amuzant.

Eroul fotografiilor de mai jos se numește Francisco Pérez, este originar din Spania și e tatăl doi copii. Acesta a acceptat să-și ajute prietenul – pe fotograful Martyn Wilkes, să trădeze cât de frumos este farmecul așteptării și pentru un tată. Așadar, Francisco și-a dezgolit burta și a pozat într-o tematică primăvăratică, în care dominanta florală și-a spus cuvântul!

„Cel mai prețios, în această viață, este să dai viață, să treci prin această frumusețe, să experimentezi cel mai frumos dar pe care ni-l poate oferi mama-natură.

Ideea nu mi-a venit întâmplător, pentru că am glumit dintotdeauna pe seama burții prietenului meu, care parcă e însărcinat. Avea o burtică perfectă pentru fotografii, iar masculinitatea din priviri corespundea emoțiilor pe care voiam să le redau. Am adăugat eleganță, flori, natură și rezultatul a ieșit minunat”, susține fotograful.

Creativitate la cel nivelul maxim, nu-i așa? E și un mod de a le aminti bărbaților să scape de burticile inestetice.

 

Distribuie articolul: