Forma sprâncenelor ne influenţează mult aspectul feței şi în funcţie de ele putem avea o figură mai agresivă sau o privire de copil. În timp ce majoritatea femeilor au mare grijă la sprâncene, iar pe alocuri acestea reprezintă chiar și o obsesie, un model grec demonstrează contrariul. Este posesoarea unor sprâncene, sau mai bine zis, unei sprâncene care nu îi încântă pe mulți.


De-a lungul anilor, au existat o mulţime de trenduri în ceea ce priveşte sprâncenele, unele dintre ele mai mult sau mai puţin bizare. Specialiştii nu au recomandat însă niciodată să ne lăsăm sprâncenele să crească astfel încât să ajungă să se unească, lucru pe care îl face Sophia Hadjipanteli.

Deşi nu este susţinută în totalitate cu sprâncenele ei, tânăra are o mulţime de oameni care îi urmăresc pagina de Instagram, mai exact 78 de mii. Aceștia o susţin în proiectul pe care l-a intitulat: #unibrowmovement.

Sophia acceptă faptul că nu toţi oamenii sunt de acord cu ea:

„Eu cred că faţa mea arată mult mai bine aşa. Alţii nu sunt de acord, dar acest lucru este ok. Am o singură sprânceană pentru că aşa am ales. Sunt cine sunt pentru că aşa vreau să fiu”, a declarat modelul.

Tânăra încearcă să le transmită tuturor că fiecare arată aşa cum vrea, important este să nu asculte ceea ce spun cei din jur, dacă ei se simt bine în pielea lor. Iată mai multe poze cu Shofia:

Foto: Instagram.com

Distribuie articolul: