Și micuții au un Bal al Brazilor cu tot alaiul care însoțește această minunată inițiativă. Pe 12 decembrie s-a dat startul celui mai neobișnuit festival caritabil din mediul instituțiilor preșcolare, care vine să sensibilizeze copii față de semenii lor care nu au parte de spiritul sărbătorilor de iarnă la aceeași intensitate. Micuții și părinții lor au avut de confecționat Brazi ECO, iar doritorii îi pot cumpăra. Toate veniturile vor merge în donații.

„Doar cine a pornit vreodată de la zero poate cunoaște emoțiile cu care organizăm, în acest an, prima ediție a MiniEcoDeco Brazilor de Crăciun. O sărbătoare a creativității și inventivității copiilor preșcolari”, a precizat Ala Vasilachi, directoarea grădiniței 225 din Chișinău.

Toate grupele instituției de educație timpurie au realizat Brazi ECO în dimensiuni mari, dar și alte decorațiuni de iarnă care sunt expuse în incinta grădiniței „Spicușor” și pot fi procurate de doritori. Banii acumulați în timpul festivalului Mini EcoDeco Bradul de Crăciun vor fi donate unui Orfelinat.

„Alături de părinții și copiii grădiniței luptăm pentru a rupe cercul vicios al sărăciei și singurătății, cea mai grea moștenire pe care părinții au pus-o pe umerii unor copii nevinovați”, a declarat Alina Rusu, părinte.

Copiii încrezători în forța binelui și-au pus în joc creativitatea și au dat naștere, prin brazii creați, unor adevărate povești de Crăciun. Mândri de ce au realizat, aceștia povestesc cu drag că sunt brăduți despre bucurie, căldură și cărți citite.

„Cu siguranță că festivalul MiniEcoDeco Brazilor de Crăciun va ajunge un eveniment de tradiție, ca multe altele lansate de instituția noastră, care ne va arăta an de an că binele este mai puternic decât orice altceva”, ne-a spus Silvia Marian, educatoare.

Reamintim ca brazii sunt licitați, iar fondurile colectate vor ajunge către copiii care au mare nevoie de tot sprijinul societății!