Sunt tineri, îndrăgostiți, iar resursele new media fac parte din viața lor. Oxana este editorul portalului de știri Moldova.org, iar Dan - iOS Developer la o companie de software din țară. Se cunosc și locuiesc împreună de câțiva ani buni, iar astăzi au decis să semneze și să facă public pe Facebook un contract ce reglementează comportamentul „părților” în caz de ceartă. Ce este stipulat în acest contract, vedeți mai jos.

„Am semnat. Se vede că nu mai avem voie să zicem ”Mă iubești? Dă 10 euro.” Păcat. Bună afacere era”, glumește Dan, despre „contractul ce intră în vigoare automat în situațiile de ceartă instalate între părțile Dan Ursu și Oxana Greadcenco.”

„Actul” semnat de către „părți” la data de astăzi, 19 mai, conține următoarele condiții pe care părțile și le asumă automat, în cazul unor certuri apărute în interiorul cuplului:

„ – Să nu doarmă separat, indiferent de gravitatea cerții;

– Dacă supărarea e mare, partenerul-victimă are voie să fie supărat maxim 10 minute (timp pe care are voie să-l petreacă în camera vecină sau afară sau în același pat, dar culcat pe burtă cu capul în pernă). După 10 minute, părțile se vor privi în ochi, se vor pupa pe buze și se vor împăca. Sexul de împăcare este recomandat.

– Părțile nu au voie să contabilizeze cadourile și gesturile pe care le-au făcut unul pentru altul în timpul cerții, pentru că dragostea este necondiționată și nimeni nu îi este dator nimănui.

– Părțile nu trebuie să vină cu ultimatum-uri, dar și în general, de felul: Dacă nu-mi dai 100 de euro, îmi iau hainele și mă duc la mama.

– Dacă există necesitatea de a înjura, părțile trebuie să o facă în gând. În situațiile de ceartă, nu e interzis să vociferezi cuvântul TE IUBESC.

– Părțile trebuie să conștientizeze că dragostea pe care o împărtășește unul altuia nu se găsește la fiecare colț și să nu permită ca o ceartă banală să le afecteze relația până la despărțire.

Prezentul contract intră în vigoare la data semnării și până dragostea îi va despărți pe părți”  – aceste condiții sunt indicate în contractul făcut public pe internet.

Documentul este apreciat de către prietenii cuplului, iar mulți dintre aceștia se declară inspirați să procedeze la fel!

Foto: Arhiva personală/Facebook

Distribuie articolul: