Francesc Segues Lacuna și Carme Fuentes Ges sunt un cuplu de spanioli, originari din Montferrer, regiuna Catalonia, Spania. Timp de o săptămână, 10-16 iunie, cei doi au brăzdat Moldova: orașul Chișinău, Orheiul Vechi, Soroca. Și-au propus să meargă la Arcul Geodezic Struve din satul Rudi, raionul Soroca, însă din cauza drumului prost nu au mai putut ajunge, chiar dacă închiriaseră o mașină. Cu ce impresii pleacă de la noi și ce ne recomandă să mai facem pentru a dezvolta turismul, a aflat de la ei Daniela Gorincioi, stagiară la Revista EA.md.

Ce v-a motivat să veniți în țara noastră? De unde ați aflat despre această destinație?
Până acum trei ani nici nu ştiam de existenţa Republicii Moldova ca ţară, credeam că era o regiune a României. Căutând pe internet, am găsit câteva pagini şi bloguri care făceau referinţă la Moldova, printre care şi blogul tău de limbă spaniolă, bienvenidoamoldavia.blogspot.com. Fotografiile şi explicaţiile care erau ne-au motivat să vizităm ţara voastră – am vrut să venim încă anul trecut, dar din motive personale am amânat pentru luna iunie a anului curent.

Aţi avut îndoieli înainte de a veni în Moldova?
Da, evident că am avut: cum urma să fie călătoria, cum să ajungem în Moldova, cum este transportul public ca să te poţi deplasa, ce preţuri sunt, ce limbă se vorbeşte… Am soluţionat toate problemele graţie informaţiilor obţinute din paginile WEB şi adresele electronice, dar și cu persoanele care au mai călătorit în Moldova.

Ce impresii v-a lăsat călătoria în țara noastră?
Am rămas plăcut surpinşi, deoarece noi citisem că țara e foarte abandonată, în special la capitolul drumuri. Vă putem asigura că nu am văzut nicio diferență în comparație cu alte țări europene din aceeași zonă.

Cum vă par oamenii de aici?
Din păcate necunoaşterea limbii ne-a împiedicat să avem o comunicare directă cu persoanele; dar trebuie să spunem că ori de câte ori ne-am adresat cuiva, s-a străduit să ne răspundă la întrebările noastre. Mai mult, ne arătau o direcţie sau încercau în fel și chip să ne soluționeze problema; întotdeauna cu multă amabilitate şi cu un zâmbet. În general, oamenii din Moldova ne-au părut oameni activi, întreprinzători, preocupaţi de cultură, dispuşi să petreacă timpul în cel mai frumos mod.

 

Aţi călătorit prin țară și Capitală. Ce obiective turistice aţi vizitat? Cum v-a părut capitala noastră?

Am vizitat oraşul două zile, așa că nu am avut timp să aflăm prea multe despre el, de fapt am vizitat aproape toate locurile care ne-au fost indicate în Biroul de Turism: Monumentul Memorial „Eternitate”, Turnul de Apă, biserici diferite, printre care Catedrala, Biserica Armenească, parcul „Ștefan cel Mare”, Teatrul de Operă și Balet… Noi locuim într-un sat mic, iar orașul ni s-a părut mare, cu bulevarde mari care par infinite și doar simpla vedele a lor te fascinează. Din punct de vedere turistic, cred că lipsește nucleul istoric și sunt puține monumente pentru a le vizita.

Ați optat să mergeți în Transnistria. De unde vine interesul pentru această zona?
Din două motive: primul era curiozitatea oricărui călător pentru a cunoaște lucruri noi și mai ales a unei țări care nu există și nu e recunoscută de nici un stat. Nu apare pe nicio hartă și nu știm pe nimeni din cercul nostru social care să fi auzit să vorbească de Transnitria. Al doilea motiv a fost că noi suntem din Catalunya, o zonă a Spaniei care vrea să fie independentă (în mod practic) și am dorit să vedem cum trăiesc și cum este acest popor nerecunoscut. Pentru comparație, anul trecut am vizitat Kosovo, care, deasemenea și-a obiținut independența într-o formă unilaterală de Serbia, dar a fost recunoscută de mai mult de 100 de țări.

Deasemenea, ați ales să mergeți la ediția a treia a festivaulului descOperă de la Butuceni, raionul Orhei. Ce v-a motivat să mergeți la așa eveniment?
Când am mers la Centrul de Informare Turistică (am fost surprinși că domnișoara Elena, de acolo, vorbea și spaniolă) am întrebat de sezonul de operă, pentru a vedea dacă avem ocazia de a asista la vreun concert de operă. Ne-a spus că nu este nimic până pe 21 iunie, dar că vineri începe Festivalul „DescOperă”, orchestra simfonică va interpreta „Carmina Burana” în Butuceni. Fusesem deja acolo, așa că ne-a încântat ideea și am profitat de un autobuz organizat până acolo cu această ocazie. Acest fapt ne-a părut magnific, pentru că niciodată nu am avut ocazia de a asculta această piesă în direct și mai ales într-un mediu rural. Regretăm că nu am avut mai multe zile la dispoziție pentru a putea asista la operele din programul festivalului.

 

Ce altceva v-a impresionat la noi?
Când ne planificăm călătoriile, permanent căutăm posibilitatea de a vedea ceva din Patrimoniul UNESCO. Acesta este singurul obstacol pe care l-am întâlnit în Republica Moldova, neputând ajunge la indexul Struve, din cauza drumului nepracticabil. Cred că Guvernul Republicii Moldova ar trebui să soluționeze problema accesului spre unicul monument din Moldova înclus în patriomniul UNESCO. Multă lumea își planifică călătoriile în funcție de monumentele protejate de UNESCO.

Autor: Daniela Gorincioi