Alexei Bezverhni nu se teme de apele înghețate. Asta reiese din pozele și filmulețele postate de tatăl său pe o rețea de socializare, în care vedem cum își scufundă copilul de doar 3 ani în Nistrul înghețat. Pe bune îi poate face concurență președintelui!

Afară s-ar fi înregistrat în jur de de minus 10 grade Celsius. Solicitat de EA.md, tatăl a povestit că are grijă încă de la nașterea micuțului să îl călească. L-am luat la întrebări despre aceste practici.

IMG_5643

Domnule Roman Berzvehni, primele întrebări care mi-au venit în cap au fost : „Ce a spus mama băiatului? Cum de v-a lăsat să îl scufundați în apă? Nu v-a fost frică să răcească?”

Deloc nu ne-a fost frică. Este primul an în care Alexei, în vârstă de 3 anișori și 10 luni, intră în apele înghețate, dar nu a fost pe nepregătite. Să știți că, în familia noastră, călirea și întărirea imunității sunt practici obișnuite. Avem trei copii și toți au trecut prin aceleași proceduri încă de la naștere. De exemplu după fiecare băiță, soția îi clătește cu apă rece. Noi suntem adepții modului sănătos de viață. Copiii mai fac sport, tot de la naștere. Au practicat baby yoga și înotul pentru bebeluși.

Ce s-a întâmplat după ce l-ați scufundat în Nistrul înghețat? Ați fugit în casă?

Ne-am plimbat pe malul râului, căci vremea era superbă. Nouă nu ne este frică de frig. Nici nu știm de boli. Deși soția este farmacistă, nu prea găsiți medicamente la noi în casă. Apoi, nici vorbă de căciuli groase și ștrampi. Prin casă toți umblă cu picioarele goale, fără ciupici.

scufundare

IMG_5644

Atunci cum luptați cu răcelile, dacă se întâmplă totuși?

Ceai, liniște și comprese reci. După cum înțelegeți, asemenea practici trezesc și șoc sau nedumerirea celor din jur. Dar, important aici e să nu exagerăm.

 

Ați încercat cumva să răspundeți, în acest mod, la lauda de sine a președintelui țării, Igor Dodon, despre scăldatul în lacul rece, în ziua în care se sărbătorea Boboteaza? Apropo, dumnealui imediat a îmbrăcat un halat după acest ritual.

Nu am încercat să concurăm. Apropo, dumnealui tot trei băieți are. Noi ne dorim doar să le cultivăm copiilor noștri voința și calități de lider.

IMG_5642

Vă mulțumim pentru acest interviu.

Foto/Video: Arhivă personală

Distribuie articolul: