Faceți cunoștință cu „Deliciously Stella” - o femeie din Regatul Unit, care a vrut să se diferențieze și a decis să promoveze, pe contul său de Instagram, alegerile alimentare nesănătoase pe care le face. Mai jos, veți înțelege și motivul din spatele acestei decizii.

Bella Younger este, de fapt, o comediantă britanică. Anume din acest motiv contul ei de Instagram, @deliciouslystella, este urmărit, deja, de peste 68 de mii de utilizatori. Da, pe de o parte, fotografiile și înregistrările video pe care le publică Bella stârnesc râsul. Pe de altă parte, exisă și un mesaj ascuns pe care îl au aceste postări.

Autoarea susține că este sătulă până peste cap de accounturile care promovează, în unison, antrenamentele sportive și alegerile alimentare sănătoase, de aceea a decis să le declare „război”. Pentru că parodiază aceste conturi, Bella folosește aceleași hastaguri, ca și adepții modului de viață „healthy”.

Spre deosebire de acestea, însă, pe contul Bellei veți găsi nu fotografii cu verdețuri sau smoothie-uri, ci imagini cu dulciuri, fast-food și chiar delicii care conțin alcool.

@deliciouslystella a fost înființat abia acum jumătate de an, însă până în prezent, a cucerit o mulțime de adepți cu aceleași viziuni și chiar atenția presei străine.

Foto: Instagram/deliciouslystella

Distribuie articolul: