Compania a fost condamnată pentru discriminare și rasism din cauza unei fotografii a unui copil îmbrăcat într-un hanorac ce avea o inscripție. Este vorba de brandul H&M, care a publicat pe site-ul său o fotografie a unui băiat de culoare, iar utilizatorii de rețele sociale au reacționat imediat  atunci când au văzut noua publicitate, care după părerea lor, este una rasistă. 

Brandul a lansat pe site-ul oficial o nouă colecție de haine pentru copii și a publicat fotografii cu diferite modele. Multă lume a observat că într-una din imagini apare un băiat de culoare îmbrăcat într-un hanorac cu inscripția „Coolest monkey in the jungle” (cea mai cool maimuță din junglă).

Pe rețelele sociale, mulți s-au revoltat împotriva acestui „rasism” al companiei și au început să critice. De asemenea, utilizatorii au fost indignați că într-o altă fotografie era un băiat alb într-un hanorac cu inscripția „Expert oficial privind supraviețuirea în junglă”.

Citește și: Modelul plus-size Tess Holliday, acuzat de rasism

 

În urma acestui caz, cântărețul Abel Tesfaye, cunoscut sub numele de scenă The Weeknd, afirmă că nu va mai colabora niciodată cu H&M.

The Weeknd, care a avut o colecție de haine sub marca H&M în 2017, a publicat un mesaj pe Twitter în care afirmă că nu va mai lucra niciodată cu retailerul, din cauza imaginii respective.

„Sunt șocat și rușinat de această fotografie. Ma simt ofensat și nu voi mai lucra cu H&M de acum încolo”, a scris artistul canadian pe rețeaua de socializare.

Compania și-a cerut scuze într-un comunicat transmis presei, scrie digi24.ro„Înțelegem posibilele neplăceri cauzate de imaginile care au fost publicate recent. Echipa H&M respectă dreptul la opinie și regretă mesajul nepotrivit transmis. Ne cerem scuze pentru situația creată și nu numai că imaginea a fost scoasă de pe canalele noastre de comunicare, însă și produsul a fost retras din oferta de vanzare. Este mai mult decât evident că rutinele noastre nu au fost respectate în deplinătate. În această privință, nu există niciun dubiu. Vom investiga în amănunt cauzele acestei situații neplacute, dorind să prevenim eventualele incidente de acest gen pe viitor”, se arată în comunicat.

Sursa: life.ru

Distribuie articolul: