Cristina – model, instructoare de dans la bară și fondatoarea unei școli de dans din Chișinău. Nu cred că ar putea contesta cineva frumusețea sau sex-appeal-ul ei. Dar iată că focoasa brunetă a fost, în copilărie, o „rățușcă urâtă”, care s-a transformat într-o lebădă superbă, în ciuda agresorilor ei din școală.

Bullying-ul la care era supusă zilnic la școală a motivat-o să își urmeze visul cu mai multă insistență. În timp ce colegele o strigau „urâto”, ea se vedea model.

„Primele trei clase le-am făcut în satul Teleșeu, raionul Orhei. Mama era plecată în Grecia la muncă, am rămas în grija bunicilor și făceam tot ce face un copil de la țară.

Mergeam la prășit, la cules poama, adăpam și hrăneam animalele domestice. Sigur ați observat că oamenii de la sat arată un pic altfel decât cei de la oraș. Bronzul e neuniform, părul – ars de soare, unghiile – negre, iar hainele – foarte simple, deloc la modă.  După trei ani în Grecia, mama a procurat un apartament la Chișinău, iar pe mine m-a dat la studii la liceul Dante Alighieri. Nimeni nu voia să se așeze cu mine în bancă, spuneau că cei de la țară vin cu păduchi și râie, în plus îmi era mai greu să am rezultate bune la învățătură. Profesoara nu mă susținea, mă lua în râs și nu avea răbdare când nu înțelegeam ceva. Îmi spunea „dum dum” și arăta la cap, că n-aș avea nimic în el”, își începe „rățușca cea urâtă” povestea.

Una din colegele de clasă, de altfel eminentă, nu rata nicio ocazie să o umilească. La lecția de educație fizică i-a zis Cristinei cu dispreț:

„Ești urâtă, ai să fii mereu urâtă, nimeni nu o să te iubească, ești o cârpă”. 

Cristina spunea că o durea foarte tare tot ce se întâmpla cu ea la școală, încerca să câștige prietenia colegilor cu ciocolate, dar fără niciun rezultat. În ochii lor, ea era țăranca plină de păduchi și râie, pârlită de soare, prostuță și săracă…

„Majoritatea elevilor de la liceul „Dante Alighieri” aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în Italia. De asta și învățau acolo, ca să cunoască la perfecție limba italiană. Părinții le trimiteau bani și haine. Eu veneam de la țară, mă disprețuiau și își băteau joc de mine. Atunci mi-am zis să nu le răspund cu aceeași monedă, căci răspunsul meu avea să vină peste ani. Știam că o să îmi ating scopul și o să devin ceea ce îmi doresc. De altfel mă consideram drăguță. Aveam părul castaniu, ochii verzi, eram slăbuță, energică și carismatică. Unica problemă erau dinții din față, căci erau strâmbi”, mărturisește Cristina.

Salvarea ei a fost traiul în Grecia. După patru ani de studii la liceul Dante Alighieri, Cristina a plecat cu părinții la Atena. Acolo au început lecțiile de dans, actorie, modelling și antrenamentele în sala de forță. A revenit în Moldova complet schimbată, astfel încât peste ani, a ajuns să primească scrisori de la foștii colegi.

„Wow, ce frumoasă ești, ce reputație bună ai în Moldova, oare de ce colegii se comportau urât cu tine?”

Cristina este convinsă că povestea ei e ceva mai mult decât o istorie tristă despre bullying la școală („bullying” – un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoștințe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/ familial). Uneori aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice). Potrivit ei, aceasta e oglinda societății în care trăim noi, moldovenii fiind invidioși, răutăcioși, mereu dispuși să îl bârfească pe cel ce e diferit de toți ceilalți.

„Cred că invidia și bârfa ne încurcă să progresăm ca națiune. Nu înregistrăm o creștere, nu mergem înainte. Moldova e plină de oameni care asta fac toată ziua – îi discută pe alții. Eu însă mai cred că nu trebuie să le răspundem agresorilor noștri cu răutate, nu trebuie să coborâm la nivelul lor.”

Sursa: Annasmolnitchi.wordpress.com

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: