Atunci când ne-au prezentat coverul lor de excepție pentru imnul de stat al Republicii Moldova, solilștii de la AKORD ne-au luat prin surprindere cu un anunț legat de reorganizarea trupei. Da, cei doi soliști vor avea alături, de acum încolo, un band format din 4 instrumentiști aleși pe sprânceană, care vor adăuga savoare evoluțiilor scenice LIVE. Cine sunt noii membri ai trupei, aflăm chiar de la soliști.

Băieții de la AKORD ne-au comunicat următoarele, despre noua formulă a trupei:

„Lărgirea componenței am făcut-o odată cu lansarea cover-ului la Imnul de stat Limba noastră! Suntem nespus de bucuroși că în sfârșit am găsit muzicienii pe care ni i-am dorit foarte mult! Sunt niște tineri foarte talentați, cu mare potențial.

Sigur că avem nevoie de foarte multă muncă pentru a ajunge la rezultate mari, dar și cel mai important – să crească spiritul de echipă. Asta e posibil și noi credem în această idee și în echipa pe care o formăm.

Cât despre schimbare, nu putem spune că venim cu o schimbare radicală. Formația Akord își păstrează conceptul de 2 soliști care stau la bază. Pur și simplu, evoluțiile noastre vor fi deja sută la sută Live și asta ne stimulează în creșterea noastră profesională!”

Soliștii ne-au mai mărturisit și cine sunt nou-veniții instrumentiști.

Clape: Pavel Roshulski; tobe: Stas Poraico; chitară bas: Damian Șveț; chitară acustică și electrică: Oleg Zaeț.

Succes, băieți!

11949411_1683523475216409_1398913333494160252_n

Foto: Arhiva personală, captură video

Distribuie articolul: