Plăcinta miresei este una dintre cele mai speciale delicii de nuntă, de nelipsit până mai ieri la o astfel de ceremonie din Moldova. Aceasta se gătea în special în zona de sud a țării și puține erau gospodinele care stăpâneau rețeta perfectă. Editorul-șef al portalului de știri Agora.md, Victoria Dumbravă, a gătit alături de mama și fiica sa „Plăcinta miresei”. Iată ce emoții au trăit dar și ce ne-a povestit Victoria despre cele două femei din viața sa.

Plăcinta miresei îmi amintește de nunțile copilăriei mele

Mama e un as în ale gătitului, în special a bucatelor din aluat. Atunci când ne-ați provocat să facem plăcinte împreună, am lăsat-o pe ea să aleagă ce anume să gătim. A ales – Plăcinta miresei. Acest tip poate fi considerat „regina” plăcintelor de Moldova. Îmi amintește de nunțile copilăriei mele, pentru că această plăcintă se făcea anume la nunți, la țară. Se cocea în cuptor chiar în seara nunții. Din cuptor, aburind, ajungea direct pe masa nuntașilor. Imaginați-vă câte mâini de gospodine erau implicate în acest proces. Nu știu dacă se mai face acum. Din cele patru nunți pe care le-a făcut mama, doar la cea a surorii mele a gătit „Plăcinta miresei”. Se întâmpla în ’93 în satul de baștină. Celelate deja le-am trăit la Chișinău, deja într-un alt secol (zâmbește).

Gătitul împreună – un fel de Workshop și master class pentru toate generațiile

Adoram să o privim pe mama cum gătește, încă de mici. Ne implicam după ce am mai crescut, împreună cu sora în acest proces. Trebuie să recunosc, în ultima perioadă gătim rar împreună, dar ne bucurăm des de bucatele gătite de mama. Mi-ar plăcea ca și fiica mea să fure din iscusința mamei mele. Mă strădui să le ofer și timp suficient pentru acest lucru.

valeria

Valeria îmi amintește uneori de sora mea mai mare

Că e frumos să fii mamă știam încă înainte să trăiesc eu această experiență. Dintotdeauna mi-am dorit doi copii. Astăzi sunt mamă și de fată și de băiat. E adevărat că „în tinerețe” (zâmbește) îmi imaginam că ar fi bine ca băiatul să fie mai mare ca fata, probabil pentru că eu am crescut cu doi frați mai mari. Valeria e mai mare cu un an și 10 luni decât Răzvan, dar atunci când ies împreună în curte pot să îi spun cu toată încrederea „ai grijă de fratele tău”. Ea e sora mai mare și uneori, atunci când o face pe „mama” în relația cu fratele ei mă face să mă gândesc la cum mi-a purtat de grijă mie sora mai mare.

O discuție de câteva minute îmi e de ajuns să le înțeleg starea

În orice tip de relație, esențială este comunicarea. Felul în care știm să ne ascultăm, dar și să ne auzim unii pe alții, cum punem accentele într-o discuție, încrederea și sinceritatea sunt elemente cheie. În fiecare seară când venim acasă de la școală sau grădiniță îi întreb pe ambii cum a fost ziua, ce au făcut, cu cine s-au jucat etc. Nu sunt o mamă „curioasă” să afle de la alții ce a mai făcut copilul meu. O discuție de câteva minute, în drum spre casă, îmi e de ajuns să le înțeleg starea. Și dacă apare o problemă primii vinovați nu sunt educatorii, învățătorul, antrenorul sau vecinii. Mai întâi pornim de la noi, apoi vedem dacă există vreo legătură cu ceilalți.

IMG_4526

Am devenit mai protectoare, dar și cu mai mult tupeu

Cum m-a schimbat apariția copiilor? Aș vrea să știu și eu răspunsul la această întrebare. Mai bine zis, aș vrea să știu dacă cei din jur au sesizat vreo schimbare și care anume. Personal nu cred că anume apariția copiilor, în acest caz a Valeriei (pentru că e primul copil), m-a schimbat prea mult. Dacă stau să mă gândesc, poate că în ultimii ani mi-am dezvoltat mai mult sentimentul protector și tupeul. Dacă înainte să devin mamă atunci când vedeam pe cineva în curtea blocului, în apropierea terenului de joacă, plimbându-și câinele fără lesă, puteam să tac și să nu-i spun nimic, astăzi cu siguranță asemenea lucruri nu mă lasă indiferentă.

IMG_4562

Încerc să învăț din sinceritatea lor

Eu cred că noi învățăm de la copii în fiecare zi, tot așa cum ei ar trebui să afle măcar un lucru nou de la noi, maturii, în fiecare zi. Nu știu ce note ne-ar da ei pentru felul cum ne facem temele, cert este că au fost situații în care reușitele și isprăvile lor m-au lăsat fără replică. Uneori încerc să învăț din sinceritatea lor, alteori aș vrea să mă molipsesc de curiozitatea și energia lor.

Nu voi uita niciodată vorbele mamei mele…

…care a crescut și educat patru copii (două fete și doi băieți): „Fiți cumsecade, fiți omenoși indiferent unde sunteți, cu cine sunteți și câți bani aveți în buzunare”. Asta încerc să le educ copiilor mei în primul rând: Cumsecădenia și omenia. Al doilea lucru este hărnicia și dragostea față de muncă. „În viață ca să ai, trebuie să muncești”, e o altă vorbă a mamei. Deși are doar 7 ani, pot spune că Valeria e o fire muncitoare: școală, ore suplimentare, antrenamente de dans sportiv.

Aproape în fiecare zi ieșim din casă pe la 7:30 și intrăm seara pe la 20:00 – 21:00. Chiar dacă se mai întâmplă să adoarmă în mașină în drum spre casă, nu mi-a dat niciodată senzația că ar face ceva de nevoie. Iar, asta mă bucură.

Îmi seamănă… rareori își povestește secretele

La capitolul secrete, Valeria e ca și mine, rareori își povestește secretele (zâmbește). Iar eu nu insist. Important e să știe că atunci când va avea nevoie de mine eu voi fi acolo, lângă ea. Tot așa cum știu și eu că EXISTĂ MAMA.

Tot ce îmi doresc pentru fiica mea este să fie EA în tot ceea ce face și va face.

Foto: Dima Iacovlev