Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Vasile pe stil vechi, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii ortodoxe. De asemenea, este cel mai mare teolog creștin, despre care se spune că este păzitorul de duhuri rele.

Potrivit tradiției, dacă ninge, anul va fi îmbelșugat, iar dacă este senin, populația va fi sănătoasă.

Sfântul Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului Constantin, și s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate. Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică.

Iată care sunt tradițiile și superstițiile din această zi:

În Ajunul Sfântului Vasile, în Moldova se așază 12 coji de ceapă, în care se pune sare. A doua zi se va afla în care lună va ploua și în care nu: dacă ceapa a lăsat apă, înseamnă că acea lună va fi ploioasă, dacă nu, este semn de secetă. De asemenea, se mai spune că dacă noaptea este senină, anul va fi unul bun.

Fetele nemăritate își fac coronițe din crenguțe de măr pe care leagă un inel, busuioc, o batistă, o pară argintată și un șir de mărgele, apoi le ascund afară. Dacă a doua zi găsesc coronițele cu brumă pe ele se vor mărita cu om bogat, dacă nu,  viitorul soț va fi un om sărac.

Tot în această zi, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cotețul porcului, lovesc ușor animalele cu piciorul și spun „anul acesta”, „anul viitor” sau „al doilea an”. Dacă porcul grohăie sau vita se mișcă la prima strigare, atunci fata se va mărita în următoarele luni, iar dacă se mișcă la următoarele strigări, atunci fata se va mărita peste un an sau doi.

Copiii merg cu sorcova, iar cei care-i primesc vor avea parte de noroc și belșug.

De asemenea, se mai zice că în această zi a anului trebuie să-ți intre în casa un bărbat. Dacă bărbatul este bogat sau sărac, așa îți va fi tot anul.

Dacă vrei să ai noroc tot anul, răstoarnă pe masă o cutie cu chibrituri și dă de pomană unui sărac.

Superstiții:

În această zi din an nu trebuie să dai cu împrumut, ca să nu păgubești.

Pentru mesele acestei sărbători se pregătește doar carne de porc, dacă vrei să-ți meargă bine.

Dacă gătești carne de pui, totul îți va merge pe dos, fiindcă pasărea râșcâie cu picioarele, dând pământul înapoi.

Trebuie să-i primești pe toți care vin cu urări: sorcova și semănătorii, dacă nu vrei să ai ghinion tot anul.

Sursa: Clickpentrufemei.ro

Distribuie articolul: