Se spune că noaptea, în ajun de Sfântul Andrei, granița dintre lumea celor vii și cea a spiritelor este foarte subțire, iar vrăjitoarele, strigoii, vârcolacii și moroii umblă liberi pe pământ. Este momentul în care fetele caută să-și afle ursitul și să descopere ce le rezervă viitorul.

Sufletul pereche îți apare la geam

În folclorul românesc există credința că cel sortit va apărea la geam în această noapte. Pentru a vedea cine este, fetele nemăritate trebuie să fie singure în cameră înainte de miezul nopții,cu lumina stinsă. Ele vor aprinde o lumânare în fața geamului sau a unei oglinzi. Se spune că, pentru a-l chema pe cel iubit, este bine să-și pieptene părul, iar dacă se concentrează, vor reuși să-și vadă alesul în oglindă, stând în spatele lor.

Ritualul „făcutului cu ulcica“

Un alt obicei al fetelor nemăritate este „făcutul cu ulcica“. Astfel,dacă unei fete îi place un băiat, dar sentimentele nu par împărtășite, ea îl poate cuceri printr-un ritual străvechi. La miezul nopții, ea așează o ulcică nouă de lut la gura sobei. De acolo trebuie să ia trei cărbuni încinși, pe care să-i așeze pe dosul vasului. În timp ce întoarce ușor vasul cu gura în sus ea rostește numele celui iubit și astfel el o va privi cu alți ochi. Și apa neîncepută poate fi folosită în vrăjile de dragoste. Într-un vas cu apă neîncepută (persoana care a scos-o din fântână nu trebuie să vorbească până când apa nu este folosită) se pune o verighetă a unei femei căsătorite. Dacă privește cu atenție în vas,fata îi va putea zări chipul celui care-i este sortit.

În trecut era folosită Turtuca de Andrei

În popor,se păstra tradiția coacerii cu o zi înainte de sărbătoarea Sfântului Andrei a unei turte din făină, apă și multă sare. Înainte de a merge la culcare,fetele trebuiau să mănânce turta, iar noaptea cel care le astâmpăra în vis setea era cel de care trebuiau să-și lege destinul în anul ce urma să vină.

Și apa de la fântână putea să dezvăluie chipul viitorului soț. Fetele de măritat mergeau în noapte de Sfântul Andrei cu lumânarea de la înviere la o fântână. Aprindeau lumânarea deasupra fântânii și se rugau sfântului, cerându-i la sfârșit să le dezvăluie chipul sortitului. În acel moment, apa fântânii se tulbura, iar când se liniștea, fetele puteau zări cu cine urmau să se căsătorească.

În Polonia, fetele aruncau în această noapte un pantof peste umăr. Dacă pantoful cădea cu vârful spre ușă, fata urma să fie pețită în anul următor.

Grâu pentru un an îmbelșugat

De noaptea de Sfântul Andrei se leagă și obiceiul pusului grâului la încolțit. Fiecare membru al familiei pune într-o farfurioară câte un bob de grâu. Deasupra se pune pământ și se udă din când în când. În funcție de cât de înalt este grâul în noaptea de Anul Nou,cel care l-a plantat va fi norocos în anul ce urmează.

Vrăji de dragoste de Sfântul Andrei

Fetele sădeau un cățel din usturoiul păzit în noaptea petrecerii într-un cocoloș de aluat. După cum încolțea grâul în aluat se făceau previziuni matrimoniale.

În alte zone se ascundea sub pernă un fir de busuioc sfințit, pentru obținerea în vis a imaginii ursitului. După cum alte fete, la miezul nopții, la gura sobei, întorceau o ulcică nouă de lut cu gura în jos, iar pe dosul ei lăsă trei cărbuni aprinși. În timp ce roteau ulcica ușor, rosteau o incantație pentru ca iubitul să-i dea atenția dorită. O altă metodă de a afla ursitul, era privitul între două lumânări într-un pahar cu apă neîncepută, așezat în cenușă. În centrul paharului este aruncată o verighetă sfințită prin cununie în biserică și se zice că în centrul acesteia va apărea chipul ursitului.

Alte fete se așezau complet dezbrăcate între două oglinzi, într-o cameră întunecoasă, cu două lumânări în mâini. Se zice că la miez de noapte, în oglinda din spate vor apărea imagini din viața viitoare sau cu viitorul soț, iar acestea se vor reflecta în oglinda din față.

Sursa: clickpentrufemei.ro, sfatulparintilor.ro

Vezi și: Suntem în ajun de Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor. Ce trebuie să faci ca să ai noroc anul împrejur

Distribuie articolul: