Dimitrie Cantemir ne aduce aminte depre obiceiurile şi bogăţia nunţilor Moldovei. Acestea ţineau patru zile, de joi până luni în zori, nuntaşii erau legaţi cu diverse piese vestimentare de soacra mică (pentru a demonstra situaţia materială a familiei), iar dezbrăcatul miresei era o datină ce ţinea jumătate de noapte. Astăzi, multe dintre acestea au fost înlocuite cu obiceiuri noi, precum aruncatul buchetului sau scoaterea jartierei. Astăzi, o nuntă moldovenească nu se reduce doar la obiceiurile buneilor, ci de fiecare dată mirii doresc să-şi uimească nuntaşii cu ceva deosebit. Iată de ce se întâmplă să se împrumute tradiţii ale altor popoare, iar ca rezultat nunţile noastre devin tot mai diferite, de la caz la caz.

Rochia miresei – de la colorat la alb
Cea mai veche tradiție împrumutată — într-atât de veche, încât a devenit deja complet asimilată. Ca şi pentru poporul nostru, în majoritatea ţărilor mai dezvoltate, rochia de mireasă era departe de a fi cea albă. Kelsey McIntyre face o analiză istorică în materia vestimentaţiei de mariaj şi afirmă că pe vremuri, miresele purtau rochii de diverse culori, cele mai populare fiind albastru, gri, roşu şi negru, dar și orice combinații sau imprimeuri ale acestora. Tot Kesley McIntyre spune ca fapt divers, că până atunci, simbolul purității era culoarea albastră, purtată adesea de mirese.

Cât despre țesătura albă, aceasta era cea mai simplă, nevopsită, respectiv asociată cu o haină săracă, în plus și nepractică, deoarece se murdărea repede. Iar o rochie de mireasă ce nu mai putea fi purtată din nou era un lux nemaivăzut pentru majoritatea femeilor.

Rochia de mireasă albă devinde un must-have pentru toate femeile europene abia după ce Regina Victoria a Marii Britanii de căsătoreşte în 1840 într-o rochie albă cu dantelă, în locul celei tradiționale argintii. Exemplul ei a fost urmat de alte câteva prințese, iar în câteva decenii opinia publică jura pe alb ca fiind simbolul purității şi curăţeniei neprihănite a miresei. Odată cu descoperirea înălbitorilor industriali, rochiile albe devin comune și accesibile aproape tuturor mireselor.

La noi, până la perioada interbelică miresele, de fapt ca şi mirii, purtau la nuntă costume tradiționale, cusute de rudele acestora. Inițial „rochia” de mireasă era compusă din ie, brodată de altfel, și fustă, iar pe parcurs se introduce ținuta unitară, astfel încât începând cu mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut şi miresele noastre îmbracă rochiile albe, lungi. Dantela este un alt element consacrat de către Regina Victoria, preluat unanim de mirese în toată lumea. 

Astăzi, mireasa modernă a deviat din nou de la rochia albă imaculată, deoarece nu arată bine pe toate nuanţe de piele. Mult mai frecvente sunt nuanţele de bej, fildeș, crem. O tendinţă nouă în materie de culori, tot mai frecventă, este asocierea rochiei cu o crinolină de o culoare contrastantă (cel mai adesea, negru, violet, oranj). Miresele poartă crinoline în ton cu accesoriile, buchetul și decorațiunile, astfel că în timpul dansului sau al oricărei altei mişcări, rochia albă clasică scoate la iveală culoarea preferată a miresei. În aceeași idee, creatoarea Vera Wang este renumită pentru rochiile sale de mireasă albe, cu detalii negre, cum ar fi o fundă lată legată la talie, pe post de centură.

Buchetul miresei
Așa cum îl cunoaștem, este o aspiraţie recentă pentru miresele moldovence. La începutul secolului XX, miresele țineau în mână o batistă brodată și câteva flori de câmp — o tradiție moștenită din antichitate, pe când miresele purtau pe cap doar o coroniţă din ierburi aromatice, ingredientul principal fiind mărarul. (La sfârșitul petrecerii, mirii mâncau coroniţa, pe postul tortului practicat astăzi, deoarece mărarul era considerat un ingredient afrodisiac, ce ajută la reproducere.)

Iar dacă vedeți miresele din perioada interbelică fotografiate cu flori, nu vă faceți iluzii — era doar o „cerință tehnică” a fotografilor din acea vreme, care își compuneau astfel cadrele nu doar la nunți, ci și în orice fotografii de familie. Până relativ recent, nici bunicile şi nici mamele noastre nu-și imaginau că o mireasă poate să-şi ocupe mâinile pe parcursul întregii petreceri cu o legătură de flori.

Începând cu anii ’50 ai secolului trecut, miresele noastre nu aveau un buchet special, ci ţineau un buchet mai frumos oferit de vreun nuntaş, doar pentru a face câteva poze. La drept vorbind, nici industria buchetelor nu era dezvoltată, căci în perioada sovietică oferta floriștilor se concentra pe garoafe și… cam atât.

Acest accesoriu a intrat în vogă în rândul mireselor moldovence acum 20 de ani. De altfel, la început nu se practica aruncatul lui, majoritatea femeilor intervievate spunând că erau prea preţioase pentru a fi aruncate (nu financiar, dar după raritate), mai ales că de regulă buchetele erau din flori artificiale, pe care mai apoi le păstrau ca pe oricare alt accesoriu al nunţii. A trebuit să treacă vreo 5-7 ani de independență (statală, economică și culturală) pentru ca buchetul miresei să intre în obişnuiţa moldovenilor şi miresele să arunce buchetul domnişoarelor prezente la nuntă, lucru văzut în filmele americane. Potrivit tradiţiei lor, domnişoara care prinde buchetul va fi următoarea mireasă.

De fapt, urmărind tradiţiile autohtone, interpretarea acestui gând (adică stabilirea următoarei mirese) era exprimată prin aranjarea voalului miresei pe capul unei dintre domnişoare şi dansul acesteia cu vornicelul la finisarea petrecerii. Obiceiul are loc la dezbrăcatul miresei.

Tortul de nuntă
Tăierea tortului de nuntă la sfârşitul petrecerii de către ambii miri simbolizează unirea şi grija acestora unul față de celălalt. Însă aceasta este versiunea actuală a datinei. Până în epoca medievală, la nuntă se rupea câte o turtă deasupra capului miresei, iar multitudinea de fărâmituri simbolizau norocul. Cu timpul însă, tortul a luat aspectul multor brioşe acoperite cu o cremă albă, care de obicei erau aruncate spre mireasă.

Pentru nunţile moldoveneşti, evidentă că se coceau torturi, însă ele erau servite la masă pe parcursul întregii petreceri, iar tradiţia tăierii tortului de către miri a avenit din Europa la începutul anilor ’80 ai secolului trecut. Evident că procurarea tortului de nuntă rămâne pe seama naşilor.

Jartiera 
Aruncare jartierei este un moment incendiar pentru vornicei. Francezii, de la care ne vine acest obicei, credeau în faptul că o bucăţică din ţinuta miresei aducea noroc. De aceea, franţuzoaicele mirese îşi aşezau piciorul pe un scaun şi îşi scoteau cu graţie jartiera, pe care mirele o arunca tuturor oaspeţilor. Pe parcursul timpului, această datină şi-a schimbat aspectul, fiind un moment de prelungire a aruncatului buchetului miresei.

Mirii moldoveni au început a practica această tradiţie acum 10 ani, însă datorită conservatorismului, nu toţi îl acceptă. Aruncarea jartierei a căpătat multe aspecte diferite, fiecare percepându-l cum doreşte. Unii miri scot jartiera cu mâinile, alţii renunţă la ele şi o scot cu dinţii, după care mirele aruncă jartiera peste umăr vorniceilor, sau generic tuturor bărbaților neînsurați. Aceasta este variata corespondentă aruncării buchetului, prin care se stabilește următorul mire.

Aruncarea orezului
Deja tot la mai multe nunţi putem participa la aruncarea orezului, împreună cu diferite petale de flori, asupra mirilor când aceştia ies fie de la căsătoria religioasă, cât şi de la cea civilă. Această tradiţie transmite urările nuntaşilor ca mirii să aibă o viaţă roditoare şi împlinită. În versiunea populară, orezul era înlocuit de boabe de grâu.

Distribuie articolul: