După cheful de aseară, care a durat până la trei dimineața, mi se învârte capul. Sheridan-ul și Banderas, cu al său „Cancion del Marichi”, și-au făcut efectul. Ating podeaua cu talpa, dar am impresia că am pășit în nisip și piciorul mi se cufundă până la glezne. Dușul a făcut minuni. Arunc niște haine pe mine, alese la nimereală – mai puțin cercul pentru păr, cu o floare mare, pe care mi-l pun pe cap. Îmi strâng părul în coc și-mi netezesc genele cu rimelul. Fug la metrou, însă frigul de afară mă face să mă mișc ca un robot. Trebuie să ajung la Romexpo, la târgul de carte. Îmi amintesc că în noaptea asta l-am visat pe Dalai Lama, se făcea că eram ambii într-o mașină și încercam să urcăm pe un munte. Foarte straniu.

Am intrat în pavilionul A: căldura din interior m-a îmbujorat și a făcut să-mi scot paltonul. Acolo, mii de oameni erau ca într-un mușuroi de furnici. Zeci de edituri și-au deschis standurile pentru iubitorii de lectură. Privesc în jur, Doamne, câte cărți, nici nu știu de la ce capăt să încep explorarea! Ajung în fața editurii Paralela 45 și cum ochii îmi alergau de la un raft la altul, văd portretul lui Dalai Lama pe o carte. Zâmbesc, îmi aduc aminte de vis și mă îndrept spre ea. Dacă tot l-am visat, măcar să-i cumpăr biografia.

Mă ridic în vârful degetelor să o ajung, o trag, dar, offffff, am atins cu cotul o carte, care, după efectul domino, a atins alte cărți și toate, în câteva secunde, au ajuns pe podea. Mamă, ce căscată sunt! Repede mă aplec, repede încep să le strâng și la fel de repede încerc să mă ridic, dar mă pocnesc cu capul de colțul mesei și cad în fund. Dintr-o dată, toate stelele universului se roteau în jurul meu, iar cărțile s-au împrăștiat din nou. Și printre acele stele multicolore, răsare în fața mea o mână întinsă, pe care o apuc, fără să-l pot fixa cu privirea pe posesorul ei.

Mă ajută să mă ridic și mă așează pe un scaun. El strânge cărțile și le pune pe masa care mi-a împiedicat ascensiunea. Se apropie de mine, mă întreabă cum mă simt și-mi întinde un pahar cu apă. Sorb amețită, nu-l privesc în ochi, mi-i rușine. Îi întind banii și-i spun că vreau cartea cu Dalai Lama. „E o alegere bună, zice, e una dintre cele mai reușite biografii ale liderului din Tibet,” adaugă el. Murmur ceva neînțeles pe sub nas și dau să plec. Dar mă apucă de umeri și mă îndeasă în scaun, îmi poruncește să mai stau cinci minute până îmi revin.

Beau din paharul din plastic, iar el continuă să laude cartea. Fiecărui capitol i-a făcut un rezumat, în trei minute am aflat toată biografia budistului. Mă întrebam retoric, dacă mai are rost să citesc cartea, oricum știu totul ce e acolo. Mă privește cu ochii lui migdalați și mă atenționează că nu e nebun, pur și simplu e pasionat de cultura orientală. A zis că practică un fel de Kung-Fu, pe care l-ar face călugării tibetani și chiar s-a apucat de sanscrită, ca să poată citi tantrele în original. Mi s-a mai destăinuit că a citit din scoarță în scoarță Kama Sutra. Am zâmbit. I-am spus că dacă și-a propus să mă impresioneze, chiar i-a reușit. Mă roagă să nu fiu ironică și să nu-l consider un obsedat.

Apoi îmi lămurește că, de fapt, Kama Sutra nu ne învață doar cum să atingem plăcerile fizice, ci, în primul rând, cum să ajungem la culmile minții noastre. Doar o minte luminată poate comunica cu partenerul fără cuvinte, doar prin stimulare fizică. Zâmbesc din nou și-i spun că cele cinci minute au expirat și că mi-am propus să mai trec și pe la alte edituri. Îmi aruncă și el un surâs și mă face să-i promit că nu voi mai atenta la integritatea altor standuri.

Urăsc lumina din baia mea,trebuie să pun alt bec. La naiba, ochiul stâng e machiat mai tare decât cel drept. Imediat repar greșeala. Îmi scot din dulap rochia cu motive orientale și o calc atent. Îmi strâng părul în coc și-l prind cu două ace chinezești. M-a invitat să mergem la Thiam Siam, cică bucătarii de acolo ar fi din Thailanda. Mda, astă seară mă voi înfrupta din picanterii…