Dacă te căsătorești în acest an, este timpul să descoperi care sunt tendințele în decorațiunile florale pentru nunta din 2015. Indiferent care este sezonul în care va avea loc frumosul eveniment, florile joacă un rol primordial pentru ceremonia nupțială, așa că iată ce spun marii designeri florali ai lumii despre tendințele florale al nunții anului 2015, potrivit nuovaidea.ro.

1. Lux romantic – nunta anului 2015 este caracterizată de romantism, feminitate și eleganță în ceea ce privește elementele florale. Designerii florali au fost inspirați de nunțile celebrităților pentru a forma un nou trend pe care multe mirese îl vor adopta în acest an. Aranjamentele florale inspirate de acest trend vor deborda de eleganță și rafinament și vor reprezenta accsoriile cele mai de preț ale întregului eveniment, mai ales că abordarea acestui trend presupune investirea unui buget generos.

Aranjamentele florale din această categorie sunt discrete din punctul de vedere al cromaticii, iar simplitatea lor este tocmai elementul care le oferă eleganță și rafinament.

Ce flori să alegi: Trandafirii nu se demodează niciodată atunci când vine vorba despre eleganță și romantism. Pe lângă trandafiri, hortensiile, orhideele și zambilele sunt vedetele aranjamentelor din categoria lux romantic.

Foto: lorette.ro

Foto: lorette.ro

2. Eleganță sălbatică – miresele care iubesc natura, frumusețea și simplitatea florilor proaspete, abia culese din grădină, vor iubi acest trend. Astfel, 2015 se va anunța foarte interesant din acest punct de vedere, iar designerii florali recomandă acest trend în locul clasicelor aranjamente. Orice floare care poate crește în mod obișnuit într-o grădină este perfectă pentru un buchet de mireasă simplu, creativ și plin de culoare.

Ce flori să alegi: Măzărichea parfumată și vesel colorată, rozele de grădină și lalele sunt cele mai potrivite flori pentru un buchet sau un aranjament floral plin de eleganță sălbatică. Dar poți opta și pentru clasica floare a soarelui în combinații rustice.

Foto: petalia.org

Foto: petalia.org

3. Pasteluri parfumate – culorile pastelate sunt un trend important al anului 2015, iar marele avantaj din punctul de vedere al aranjamentelor florale este că pastelurile parfumate se potrivesc oricărui anotimp. Florile din această categorie concentrează armonia unei grădini de vară și debordează de simplitate și eleganță, după cum însuși designerii florali au afirmat.

Ce flori să alegi: Bujorul este vedeta anului 2015.

Foto: florifrumoase.ro

Foto: florifrumoase.ro

Pentru buchetele de mireasă s-a stabilit că, tinerele ar trebui să opteze pentru cele – curgătoare:

Foto: motanul-incaltat.com

Foto: motanul-incaltat.com

După ce ani la rând, buchetele de nuntă au fost rotunde, compacte, perfecte, anul 2015 aduce o schimbare radicală în materie de buchete și aranjamente florale de nuntă. Ceea ce propun decoratorii florali în acest an, e o reîntoarcere la buchetul curgător, ușor deranjat și neordonat sau la buchetul cascada impresionant prin volum. Tendința acestui an ne duce cu gândul la buchetul purtat de Lady Diana în ziua nunții sale din 1981, dar și la delicatul buchet curgător purtat în 2011 de frumoasa Ducesa de Cambridge, Kate Middleton.

Foto: Colaj PentruEA

Foto: Colaj PentruEA

Puteți folosi această tendință inclusiv în aranjamentele florale de la biserică sau în aranjamentele ce vor decora mesele.

Distribuie articolul: