Ieri seara, la Librăria din Centru a fost plin de lume însetată de lectură modernă și profundă. Autoarea și jurnalista Tatiana Țîbuleac, stabilită de mai mulți ani la Paris, a lansat cel de-al doilea volum, după „Fabule moderne”. De data aceasta este vorba de un roman, intitulat: „Vara în care mama a avut ochii verzi”.

Despre cea mai proaspătă realizare a sa, autoarea scria:

tinuleac-carte„Nu sunt pe moarte.
Nu o detest pe mama.
Nu cred că putem trăi fără dragoste.

Aceasta este cartea. Este povestea unei femei bolnave de cancer și a fiului ei, care ajung într-un sat din Franța și își petrec acolo ultima vară. Nu am încercat să înmoi cuvintele. N-am compus scene inutile și nu am inventat adevăruri universale. Am încercat să fiu sinceră și să mă eliberez eu, în primul rând, de niște trăiri. Dacă și voi veți reuși același lucru citind-o, acesta va fi premiul meu cel mai de preț.

Nu vă speriați de boală, nu este tema principală a cărții. Cei câțiva oameni care au citit-o, mi-au spus că au găsit în ea și iubire, și speranță și niște răspunsuri la niște întrebări. Este ca o gutuie cartea mea – amară, știu, dar fără de care iarna va fi mai puțin colorată. Luați-o acasă și păstrați-o pe pervazuri.

P.S. Da, și va fi ieftină. Așa a vrut editorul, ca să ajungă la toți.”

Iată deja câteva dintre impresiile primilor cititori ai romanului „Vara în care mama a avut ochii verzi”:

Dumitru Crudu, scriitor: „Am terminat de citit romanul Tatianei Țîbuleac „Vara în care mama a avut ochii verzi” , în care băieții răi și duri devin buni. E impresionantă figura mamei, în jurul căreia gravitează tot universul cărții: o figură fragila, tragică, tulburătoare. Propoziții scurte, șfichiuitoare, ca țăcănitul roților de tren. Revolta și mila se întâlnesc, se întretaie, se suprapun. Peisajele pe geam se schimbă foarte repede, fugind către priveliștea încremenită a lunii august în care mama urma să moară. E un roman cu adevărat bun, pe care-l citești cu răsuflarea tăiată. E un kaddish emoționant după mama care a murit. Felicitări, Tatiana Țîbuleac!”

Ionela Hadîrcă, umoristă: „Există pe lume vreo povară mai mare decât dragostea cu care rămâi după ce ești respins? Este cancerul o denumire medicală pentru regretele care te mănâncă pe dinăuntru? Cine sunt morții vii? Câți sunt printre noi? Sute de alte întrebări vor trece prin capul vostru când veți citi această carte. Vă va deschide cele mai ruginite lacăte ale sufletului, va îngrămădi în jurul vostru cele mai ascunse frici, care vă vor rânji în față. Veți sta, dezgoliți, în fața celui mai sincer adevăr al vieții. Nu spun care. Spun doar că e, poate, cea mai bună carte citită anul ăsta. Felicitări, Tatiana Țîbuleac.”

autografeVictoria Cusnir, jurnalistă: „Inițial gândul ca un glonte a zburat la mama ei, pe care o cunosc de ceva vreme, alături de care câțiva ani la rând am înotat pe același culoar, sau pe culoare alăturate… 3 propoziții și o pauză luuuungă…. am derulat în cap tot filmul în care apărea mama ei: vocea sa domoală, mișcarea ei lină, liniștea care se citea mereu în privirea sa, seninătatea, împăcarea, blândețea… toate semnele unei femei bune care numai așa fraze nu merită. (…) Întrebam cum va veni ea… față de care maica-să e tare mândră și cum se va uită în ochii ei… am depănat gânduri până ochii au coborât din pod și au cuprins din nou cu privirea toate literele din față… și gândirile au fost la fel de multe, dar de alt soi, cu alte întrebări, cu alte dileme… În cele din urmă gânduri se întreabă ce structură are creierul ei și ce fel de formă au gândurile ei, cum e dâra aia prin care curg spre ea poveștile și cum e rază prin care vin de unde vin și se așează unde s-au așezat… Tatiana Țîbuleac, nu pot spune: te felicit. Acest cuvânt pare insuficient… Eu nu știu ce să-ți spun. Gândurile îs multe și roiesc ca viespile și-mi fac cucuie-n cap…”

Ioana Revnic, București:Tatiana Țîbuleac a scris un roman. Apăsător. Intens. Violent. Liric. Pe cititorii fideli ai Tatianei – îi va lăsa cu gura căscată. Domn’ Editor îi va fi recunoscător. Mulți scriitori o vor invidia. Criticii vor avea despre ce să scrie. Regizorii (deștepți) se vor înghesui să-i ecranizeze cartea. Eu atât am de zis, în acest moment: de mult timp nu am mai fost atât de bucuroasă, citind. Dragă Tatiana, ai o mare responsabilitate față de propriul scris!”

Violeta Colesnic, jurnalistă:Tatiana Țîbuleac, ai reușit să mă captezi și să mă șochezi chiar din primul alineat din carte. Camelia (fiica) abia așteaptă ca s-o citesc și eu, pentru ca să putem discuta despre subiectul cărții. Se amuză de reacția mea. Exact cea pe care a avut-o ea ieri. Azi, când mi-a dat-o, mi-a spus că o să-mi placă la nebunie. Că, deși te zdruncină la început, cartea lasă o urmă în suflet. O morală. Un sfat. O lecție.

Cartea poate fi găsită deja în toate librăriile Cartier, la București și Paris, dar și online.

Distribuie articolul: