Recent a avut parte de o nuntă ca-n povești, iar acum demonstrează că este iscusită și în bucătărie. Prezentatoarea TV Tatiana Granciuc ne dezvăluie rețeta tortului Milchmädchen, unul dintre cele mai îndrăgite deserturi din lume. 

Prezentatoarea TV ne îndeamnă să savurăm de sărbători un desert fin cu gust divin. Tortul Milchmädchen este unul din deserturile germane, care te cucerește din prima!

Ingrediente pentru foi:

  1. 400 g de lapte condensat
  2. 2 ouă
  3. 160 g de făină
  4. 1 lingură de praf de copt (1 plic)

Ingrediente pentru cremă:

  1. 400 ml de frișcă(smântână dulce)
  2. 0.5 pahare de zahăr pudră

Mod de preparare:

1. Puneți laptele condensat și ouăle într-un bol și amestecați-le bine cu telul până rezultă o masă omogenă.

2. Amestecați făina cu praful de copt și cerneți-o apoi în bolul cu lapte condensat.

3. Amestecați bine compoziția și lăsați-o să se odihnească cca 15 minute (astfel foile vor fi mai pufoase).

4. Desenați pe o bucată de hârtie de copt un cerc cu diametrul de 18-20 cm, apoi puneți hârtia în tava de copt.

5. Turnați în centrul cercului 2 linguri pline de aluat și distribuiți-le bine pe toată suprafața cercului.

6. Coaceți blatul timp de 5 minute (sau până se rumenește ușor), la temperatura de 180 de grade.

7. Imediat ce s-a copt, îndepărtați hârtia de copt și puneți blatul pe un prosop de bucătărie.

8. Procedați la fel și cu celelalte foi. Puteți coace câte 2 foi, dacă încap pe tavă.

9. Bateți frișca și zahărul pudră cu ajutorul mixerului. Ungeți foile tortului cu cremă. 56

10. Decorați tortul după preferințe și dați-l la frigider pentru o noapte să se înmoaie bine cu cremă.

Savurați cu plărcere!

Sursa foto: Facebook.com, Google.com

Vezi și: Mousse de ciocolată cu portocală. Alexandra Shine vă provoacă să gătiți unul din deserturile ei preferate