Pentru a treia oară, cel mai mare grup de mame și viitoare mămici de pe internet organizează târgul „Ask a MOM”. Acolo veți putea găsi de toate pentru picii voștri, de orice vârstă, de la hăinuță și încălțăminte până la jucării și accesorii – în stare bună sau chiar noi. Iată unde și când se va desfășura evenimentul.

„După cum v-am obișnuit și cu celelalte târguri, la început de sezon, iată că pregătim cu drag ediția de primăvară! Planificăm organizarea pentru sâmbătă, 7 martie, iar ca locație avem o sală superbă a hotelului Codru, aflat în inima orașului. De această dată vor fi minim 50 de mămici participante ca și vânzătoare. Ne pare foarte rău pentru mămicile care au dorit să participe, însă, din păcate au întârziat, asta deoarece am adunat numărul necesar de participante cu aproape o săptămână înainte de eveniemnt. Mă bucură pe de altă parte acest lucru, dar și faptul că grupul a atins deja 6000 de membre”, notează fondatoarea, Alicia Valcov. 

Pentru o sumă simbolică de 100 lei, mămicile au la dispoziție o masă și toată disponibilitatea de a-și vinde lucrurile copiilor, noi sau în stare perfectă. Apropo, aceasta este una dintre principalele condiții ale târgului. Hainele sau lucrurile scoase spre vânzare trebuie să aibă o condiție perfectă, să nu fie murdare, uzate de tot sau exagerat de scumpe. Organizatoarele mizează pe înțelegere și atitudine serioasă, ca de fiecare dată. Pe lângă haine și lucruri pentru copii, la târg mai pot fi găsite haine pentru gravide sau obiecte necesare acestei perioade.

Mămicile care vin cu gustosenii spre vânzare la târg, trebuie să achite 70 lei pentru masă. Evenimentul durează de la 11:00 la 15:00, iar organizatoarele au, și de această dată, și o cauză nobilă. Toți doritorii pot veni și cu lucruri pentru câteva famii nevoiașe. care vor fi ajutate după eveniment.

Distribuie articolul: