Fondatorii Fundației de Caritate „Sfântul Gheorghe”, cei care administrează și promovează direct Caritate.md au venit astăzi într-o conferință de presă pentru a elucida „falsurile și acuzațiile” aduse lor în investigația publicată ieri de Rise Moldova. Cei trei au povestit despre cele două cazuri vizate în investigație, despre cum au fost supuși părinții presiunilor pentru a da declarații de acuzare împotriva proiectului. Svetlana Sainsus și-a exprimat cu lacrimi dezamăgirea față de cele întâmplate și a spus că nu este lașă, nici sperioasă, dar caritate în Moldova nu va mai face.

„În martie 2016 am primit solicitarea din partea părinților Elenei Cebotari, am reacționat promt și, promovând atunci platforma Guvern24, imediat am lansat acolo campania de colectare. M-am implicat personal și am negociat cu clinica direct pentru a i se face o reducere. Au fost implicați și alți oameni în campanie, iar după operație personal am fost sunată de la Clinică și mi s-a confirmat că nu e nevoie de intervenție pe cord deschis. S-a făcut o intervenție simplă care i-a rezolvat problema, astfel și această „angeografie” a fost mult mai ieftină. Mama copilului a achitat personal la clinică, iar restul banilor la ei au rămas – compania tranferând totul pe contul părinților. 1000 de euro au fost donați de familie pentru ațt caz, al unui alt copil bolnav – Robert”, spune Svetlana Sainsus, promotoarea Caritate.md, în cadrul conferinței de presă de astăzi.


Ulterior am fost informată despre faptul că fetița are din nou probleme și părinții îi spuneau că Spitalul din Turcia i-a mințit. Alexandru Rusnac, fondator al Fundației de Caritate „Sfântul Gheorghe”, a povestit despre întâlnirea cu tatăl fetiței, i-au deschis un nou cont și i-au promis suținerea pentru noi investigații și/sau intervenție, părinții alegând instituția medicală și țara de această dată. Acesta a prezentat rapoartele tipice de investigație din Clinica din Turcia pentru alte cazuri și au sugerat să fie întrebați alți părinți care au beneficiat să confirme când și cum i se dă pacientului toată informația despre ceea ce au primit în spital. Referitor la investigație, Alexandru Rusnac a declarat:

„Noi ne-am exprimat deschiderea de colaborare și de a oferi toată informația echipei Rise.md despre beneficiari și procedurile de colectare de bani și administrarea lor de mai departe. Dacă această investigație a durat un an de zile, a fost și timp suficient să ne putem vedea. Când le-am spus să ne vedem deja nu ne mai răspundeau la telefon.

Vedeți Aici învestigația: Bani din caritate! Rise Moldova aduce probe care descifrează afacerea cu bolnavi

La al doilea caz prezentat putem confirma că a participat la operație și un medic din Republica Moldova, iar dovezile sunt prezente pe site. Viorica Cebotari (autoarea investigației) încerca în repetate rânduri să o convingă pe mama fetiței că micuța nu a fost operată, ci doar tăiată și cusută, iar pentru asta i s-au luat mulți bani”, declară Alexandru Rusnac.

Despre acest caz, Svetlana Sainsus a spus:

„Mie personal mămica mi-a spus că a făcut investigații ulterior la Chișinău și era bine copilul. În investigație am fost învinuită în cele mai groaznice moduri, mi s-a spus că voi sta în pușcărie, că sunt implicată în scheme frauduloase, etc. Sper din tot sufletul ca familia acestor copii să se convingă că nu am avut intenția să amăgesc pe nimeni. Nu suntem doctori să dăm verdict medical, însă ne-am dedat cu tot sufletul, am mediatizat cum am putut mai mult acest caz pentru că părinții ne-au spus că fetița moare. Acum am căpătat experiență și orice caz pe care îl primesc îl precaut prin toate sursele, inclusiv la doctorii de acasă și la Ministerul Sănătății.”

Promotoarea și cofondatoarea Caritate.md a descris în detalii care crede că este cauza din care Ana Maleandra, o mămică care a vorbit în investigație, i-a acuzat:

„Știu ce înseamnă lacrimile de mamă și cum reacționează presa sau oamenii la aceste mesaje. M-am implicat personal în multe cazuri, în fiecare în parte. Doamna Ana Maleandra a apelat la noi în repetate rânduri pentru diverse ajutoare după intervenția copilului. Am mers la ei în vizită mai târziu și m-am convins că sunt bine. Am spus mai multor donatori că doamna și soțul ei sunt capabili să lucreze, deci se pot întreține și singuri. Probabil asta a fost supărarea ei și de asta a declarat totul în investigație. Mi-a cerut atunci 200 de lei și am ajutat-o. Iar ea mi-a povestit despre faptul că s-a insistat la ea să semneze împotriva noastră”, spune Svetlana Sainsus.

Vezi și: Svetlana Sainsus, replică pentru investigația Rise.md! „Da, mi s-a propus să achit să nu iasă reportajul”

Despre acuzațiile care i s-au adus, Sainsus spune:

„Nu am visat niciodată ca un caz promovat de noi să fie atât de mediatizat în presă precum ceea ce a urmat ieri după investigația apărută. Primesc lunar 500 de euro din partea proiectului, asta deoarece Alexandru a insistat să am această remunerare pentru a putea să rezist, dar și să putem întreține proiectul și platforma cumva. Acum este bunotul care poate susține proiectul Caritate.md, până acum toate cheltuielile erau suportate de Alexandru.

Eu fac totul din plăcere, mi-am expus și sănătatea uneori din proprie dorință, nimeni nu mă plătește să fac postări despre cazuri – totul este din propria mea dorință”, a declarat Svetlana Sainsus în cadrul conferinței

Alexandru Rusnac: „Chiar îmi doream să fac caritate, îmi doream un proiect prin care să ajut cumva Republica Moldova. Mai am proiectul Madein.md pe care îl susțin, am o echipă IT și am zis că vrea să facem ceva și pentru țara noastră, nu numai pentru străinătate. Cele 5% care sunt luate din sumă nu este procentul Caritate.md, este procentul tuturor sistemelor de plată integrate pe site pentru ca donatorii să poată dona. Am făcut tot posibilul să nu mai avem în mână bani cash. Mereu am depus banii care erau în boxe, împreună cu donatorii, la bancă. Pentru prima dată se face un asemenea proiect, vă rog mult să ne dați o mână de ajutor, nu să ne dați o palmă. Nu suntem așa precum ne-a catalogat presa și chiar nu vreau ca copiii noștri să sufere din urma acestor falsuri”, a mai declarat bărbațul, cofondator al proiectului.

Svetlana Sainsus a povestit cum a avut loc interviul care a fost inclus în investigație. Femeia asigură că donează și ea, dar și soțul ei pentru diverse cauze care ajung la Caritate.md. Fără modestie, declară că soțul ei câștigă suficient de bine pentru ca să întrețină toată familia. Declară că acuzațiile sunt absolut nefondate, iar emoțiile ei se văd imediat pe față. Svetlana a avut cel puțin câteva momente în care a ajuns până la lacrimi.

„Îmi pare foarte rău dacă nimeni nu vede tot ce facem concret, la modul exact. Două cazuri nefondate, care nu sunt argumentate să ne facă ne noi criminali. Lăsăm să continue toată caritatea și acțiunile noastre în Republica Moldova pentru cei care au făcut investigația. Îmi pare foarte rău că nu se vede tot ce am făcut în 6 ani de zile, din timpul, banii și efortul meu. Nu am impus pe nimeni să meargă la această clinică în Turcia, din contra, am găsit mereu pentru toată lumea oportunitatea cea mai puțin costisitoare”, declară Sainsus.

„Am primit mesaje extraodinar de grele și dureroase, cu blesteme și acuzații. Mă rog în fiecare clipă ca tot „răul pe care l-am făcut în Republica Moldova” să mi se întoarcă la copilul meu. Plec din proiectul Caritate.md și tot ce voi face acum voi face doar din propria inițiativă. Am fost susținuți de oameni simpli și un reportaj să ne acuze, iar jumătate de Moldovă să ne împroaște cu pietre. Sper foarte mult ca Procuratura să-și facă meseria, iar dacă vreți cu adevărat să vedeți realitatea acestor două cazuri din reportaj, cereți dovezi medicale și expertiza celor mai buni cardio-chirurgi de la noi. Părinții au fost intimidați, iar investigația a fost făcută doar ca să ne denigreze pe noi. Am refuzat propuneri foarte bănoase și tentante”, spuen Svetlana Sainsus.

Distribuie articolul: