Deja de 15 ani, Iarmarocul Caritabil de Iarnă reuşeşte să aducă un strop de bucurie în sufletele celor mai puțin norocoşi. Anul acesta organizatorii și-au propus să reunească pentru realizarea unei cauze nobile 40 de misiuni diplomatice, organizaţii caritabile, dar şi întreprinderi autohtone. Sâmbăta ce tocmai a trecut, Moldexpo a fost un adevărat furnicar. Sute, poate chiar şi câteva mii de oameni s-au grăbit să facă o faptă bună, cumpărând cadouri pentru sărbătorile de iarnă, cărţi şi hăinuţe. Pentru generozitatea lor, vizitatorii au fost răsplătiţi cu o mulţime de surprize.

A fost organizată o tombolă în cadrul căreia s-au oferit premii: de la produse cosmetice pâna la telefoane şi călătorii la Istanbul sau Budapesta. Cei prezenţi la Iarmaroc au avut ocazia să guste şi din mâncărurile tradiţionale ale ţărilor participante. De la turtele dulci nemțești, plăcinta americană cu mere și felurite glintwein-uri sau gluckwein-uri, până la colțunașii chinezești sau slăninuța ucrainească – de toate au fost.

Pentru un plus de atmosferă de sărbătoare, Geta Burlacu a susţinut un show live, iar câţiva tineri dansatori au reușit să ţină publicul în priză pe ritmuri latino. Cei mici au avut ocazia să-l întâlnească pe Moş Crăciun mai devreme anul acesta, dar şi să aibă parte de face painting, ce cu siguranţă a reuşit să le aducă un zâmbet pe faţă, dar şi să dea un plus de culoare acestui început de decembrie.

Iarmarocul Caritabil de Iarnă este organizat de Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova, organizaţie fondată în 1997 cu scopul de a reuni femei din diferite ţări şi de a organiza evenimente caritabile. Banii strânşi în urma vânzărilor vor merge anul acesta la Centrul Medical de Caritate Hippocrates.

Vezi mai jos galeria foto de la eveniment:

Distribuie articolul: