Scutele pentru copii conţin substanţe periculoase, în concentraţii mai mari decât cele admise, arată un raport al Agenţiei Naţionale de Securitate Sanitară din Franţa (ANSES).

Ancheta sanitară a vizat 23 de modele de scutece de unică folosinţă, cele mai vândute pe piaţa franceză şi toate au picat testul toxicităţii: „Zi și noapte, copiii sunt expuși la agenți cancerigeni sau șaizeci de perturbatori endocrini, inclusiv pesticidele interzise în multe țări (lindan, quintozen), glifosat, erbicide sau dioxine. Acestea pot migra în urină și intră în contact prelungit cu pielea bebelușului.”

Prin urmare, producătorii și distribuitorii au fost rugați să ia „măsuri” în cincisprezece zile pentru eliminarea acestor substanțe din scutecele pentru copii.

Potrivit cifrelor oficiale, un copil foloseşte în medie, în primii ani de viaţă, aproximativ 5.000 de scutece de unică folosinţă.

„Vorbim despre bebeluși. Este cunoscut faptul că sugarii sunt hipersensibili la substranțele chimice. Noi creăm cancere pe termen lung. Și o facem voluntar, pentru că știm riscul. Nu este normal să continuăm să vindem aceste produse”, a declarat Quentin Guillemain, purtător de cuvânt al asociației Génération écologie.

O comisie a guvernului francez se va reuni peste 6 luni. „Nu înțeleg de ce așteptăm încă șase luni să facem ceva. Atunci când există un pericol pentru sănătate, produsele trebuie eliminate de pe piață sau retrase”, a mai spus acesta.