Larisa Cepoi este consultant HR și Adminsitrativ la nivel național și internațional de peste 10 ani, e CEO „Inspire Group”, mentor și membră a Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova. Mai nou, Larisa a descoperit un domeniu absolut fascinant, coachingul, iar ambiția a făcut-o să devină deja Ambasador Coaching în Moldova. Se formează ca și Life & Executive Coach la Noble Manhattan Coaching, compania Top 3 din lume în acest domeniu, fondată de Gerard O’Donovan. Este prima studenta din Republica Moldova, delegată în țara noastră să reprezinte celebra companie.

Coachingul este a 2-a profesie din lume după IT, care se dezvolta cu pași foarte rapizi. Cum a decis Larisa Cepoi să îmbrățișeze acest domeniu și de ce l-a ales, ne-a spus chiar ea:

„Am avut două motive care au stat la temelia alegerii mele. Primul cred că pornește de la dragostea mea față de oameni și dorința de a identifica și scoate la suprafață tot ce este mai bun din ei. Un imbold foarte important pentru această alegere l-a avut familia și prietenii mei, care m-au susținut și, fără să-mi dau seama anterior, au apelat pentru recomandări și susținere”, dezvăluie Larisa.

„Călătoria mea în lumea coachingului a început acum ceva timp în urmă prin a studia și descoperi secretele și beneficiile pe care le are procesul de dezvoltare personală. Dragostea de oameni mă ține trează și îmi alimentează mereu curiozitatea de a descoperi potențialul în fiecare din noi și inclusiv în mine însămi, indifierent de cât de dificilă este situația”, mai explică life coach-ul pentru EA.md.

Vezi și: Fondatorul celei mai vechi școli de Coaching din Europa vine la Chișinău pentru un training

Ce este life coachingul și ce poate face pentru mine?

„Este o modalitate de a-ți furniza toate informațiile și instrumentele de care ai nevoie pentru succes și pentru dezvoltarea personală. Un coach BUN te sprijină și te încurajează pe toată durata procesului; te ajută să îți descoperi abilitățile, resursele ca să devii o versiune mai bună a ta și să trăiești cu scopul de a realiza acest ideal:

  • coachingul este despre dezvoltarea continuă personală și profesională, individuală și în echipă.
  • coachingul ne ajută să identificăm în orice provocare pe care o întâlnim câte o oportunitate serioasă pentru a ne dezvolta”, explică Larisa.

Cine poate deveni un coach?

„Un coach poate deveni oricine, fără a avea neaparat cunoștințe într-un domeniu anume, trebuie doar să fie capabil să ghideze clientul până la găsirea unei soluții satisfăcătoare. Coach-ul introduce o perspectivă proaspătă în relație și provoacă clientul prin punerea întrebărilor spre un mediu suportiv, pentru a-și maximiza potențialul pentru succes.

Dacă apelezi la un coach este important să știi că nu vei obține un sfat și nici o listă cum să trăiești și să faci lucrurile. Un coach bun te va asculta și însoți pe întreg parcursul sesiunilor pentru a-ți găsi tu însuți răspunsul dorit.

Un coach niciodată nu presupune, pune întrebări și obține claritate. Cooperează și nu concurează, ascultă cu empatie și oferă loc clientului pentru a se exprima, creează un climat potrivit și construiește climatul potrivit pentru deschidere și onestitate”, mai explică Larisa Cepoi.