Este mămica unui băiețel pe nume Dan-Andrei, în vârstă de doi anișori. Își adoră copilul și încearcă să îi inspire, cu orice ocazie, dragostea pentru carte. Chiar dacă este încă foarte micuț, Dănuț a devenit cel mai mare critic al mamei sale. În timp, Stela Popa și fiul său au devenit cei mai buni prieteni, iar astăzi, jurnalista își dorește să îi dăruiască băiețelului și o surioară.

Anunțul a fost făcut într-un interviu acordat pentru TVR Moldova, acolo unde Stela Popa a dezvăluit planurile sale de viitor. Printre cele mai importante se numără și dorința de a deveni mămică pentru a doua oară:

„Mi-aș dori o Sofie Păpădie. Vreau să încep un nou ciclu de povești. Dacă acum sunt „Povești pentru Dănuț”, pe viitor, îmi doresc să existe și „Povești pentru Sofia”, a mărturisit jurnalista.

stela Popa

„Ceva se transformă în fiecare femeie în momentul în care devine mamă. Așa s-a întâmplat și în cazul meu. Inspirația și muza mea este Dănuț. Colecția de cărți este dedicată în primul rând lui, dar și copiilor de vârsta lor. Mamele din ziua de astăzi sunt conștiente că trebuie să le dea carte copiilor. Ele știu că cea mai bună investiție în copii este investiția spirituală”, a adăugat Stela Popa.

Nu scrie pentru bani, ci din dorința de a le oferi celor mici lecții de viață prețioase. După ce a lansat trei cărți, îndrăgite de o mulțime de copii, Stela a anunțat și numele celei de-a patra, lucrare pe care o va lansa la București:

„În vară vreau să lansez o carte și la București, de Ziua Copiilor. Se va numi „Regele cel Înțelept”. În viitor, atunci când vor avea dreptul la vot, copiii trebuie să știe ce alegere să facă”, a conchis scriitoarea.

Stela Popa

Citește și: Stela Popa și-a deschis sufletul în fața copiilor: „Am prins noi forțe și vom da viață unei noi cărți-poveste!”

Amintim că, până acum, Stela Popa a lansat trei cărți pentru copii: „Îngerii mării”, „Semincioara fermecată” și „Sofia Păpădia”, toate făcând parte din colecția „Povești pentru Dănuț”.

Foto: Ellene Mocrii