Amintind creștinilor despre cât de importante sunt faptele bune nu doar în Săptămâna Mare, prezentatoarea TV Stela Popa și food bloggerița Valeria Țurcan și-au unit puterile pentru un scop nobil. Au gătit o pască fără aluat și au dăruit-o apoi unei bunicuțe aflate în dificultate. „Zâmbetul acelei femei ne-a fost răsplata”, susțin protagonistele. Cum a fost experiența și mai ales ce rețetă au urmat, aflați mai jos.

Talentata autoare a blogului culinar Valerie’s Food se arată mândră de colaborarea cu Stela Popa:

Am fost bucuroasă să prepar pasca alături de Stela, tot ea mi-a dat ideea de a dărui această pască unui om nevoiaș. Așa și am făcut, am pregătit-o cu multă căldură, iubire și bună dispoziție, s-a copt și s-a răcit în voie. Am pudrat-o cu puțin zahăr pudră și am mers în căutarea unui om nevoiaș. Am dăruit pasca din a treia încercare, unei bunicuțe ce își vindea lucrurile din casă pe marginea drumului”, spune Valeria.

Stela Popa ne-a mărturisit că a revenit cu sufletul plin de fericire la București, după frumoasa faptă pe care a făcut-o la Chișinău, alături de Valeria Țurcan:

Am învățat în viață că zicala bine faci, bine ajungi este perfect valabilă. Am simțit nevoia ca în aceste zile să aduc bucurie unui suflet. Să fiu aproape de un om nevoiaș. Și pentru că am ținut cu tot dinadinsul să deprind de la Valeria Țurcan secretele gătitului unei păscuțe și dacă Dumnezeu mi-a dat mâini și sănătate să gătesc această minunată pască, de ce să nu o dau cuiva care nu și-o poate găti? Am făcut acest gest din toată inima și vin cu îndemn: Faceți, oameni buni, bine! Faceți cât de mult bine puteți! Dumnezeu să vă păzească. Paște luminos!

Iată și rețeta cu pricina!

Ingrediente:

  • 800 gr. – brânză de vaci
  • 250 gr. – zahăr
  • 7 ouă (despărțite albușurile de gălbenușuri)
  • 150 gr. – unt (la temperatura camerei)
  • 100 ml. – smântână
  • 5 linguri – griș
  • 5 linguri – făină
  • 1 lingură – esență de vanilie
  • Coajă răzuită de la o lămâie
  • 150 gr. – caise uscate (tăiate cubulețe)

Pentru decor:

  • Zahăr pudră cu aromă de vanilie de la Dr. Oetker

Mod de preparare:

  1. Mixează bine albușurile cu ajutorul mixerului până devin pufoase și lasă-le deoparte.
  2. Între timp pune într-un bol încăpător untul, zahărul și mixează bine până obții o pastă cremoasă.
  3. După care toarnă esența de vanilie și pune treptat câte un gălbenuș de ou continuând să mixezi.
  4. Toarnă deasupra smântâna, răzuiește coaja de la o lămâie și mai mixează puțin.
  5. Pune treptat brânza în compoziția lichidă, de asemenea mixând până aceasta se va încorpora și textura va deveni cremoasă.
  6. După care adaugă caisele și încorporează-le.
  7. Apoi pune grișul și făina, amestecă-le și pe ele, adaugă treptat albușul de ou bătut amestecând cu o lingură, în așa fel nu vei pierde bulele de aer obținute în urma mixării albușurilor.
  8. Tapetează o tavă de copt de 24 de cm. cu foaie de copt, unge-o pe toată suprafața cu unt și presar-o cu griș. Pune în tavă compoziția pregătită mai devreme, niveleaz-o frumos și pune pasca la cuptorul preîncălzit la 160 de grade C pentru o oră sau o oră și 20 de minute sau până se rumenește frumos.
  9. Ai grijă, atunci când scoți pasca din cuptor mijlocul ei va fi puțin moale la atingere, nu te panica, cât timp o să se răcească ea o să se întărească.