După valul de reacții și comentarii la cazul femeii care a născut un copil mort la Centrul Mamei și Copilului din Chișinău, redacția noastră primește mai multe mesaje prin care femeile ăși povestesc experiența de naștere în Republica Moldova. Într-o postare publică, experta în parenting Adriana Boroș, itițiatoarea proiectului „Up-Grade în Educație” și a Clubului „Părinți Conștienți” a relatat cu lux de amănunte cum a ajuns să nască prematur la aceeași instituție din Capitală și cum a fost pentru ea, cetățean străin, această experiență.

Povestea unei tinere la Institutul Mamei și Copilului: Am născut singură în toaletă! IMSP: Faceți solicitare oficială și vă vom răspunde

„Eu am născut la Centrul Mamei și Copilului. Experiența mea acolo a fost în toate felurile. Dar de cele mai multe ori traumatizantă. Și cred că a venit timpul să povestesc despre asta. Va fi lung.
Fiind cetățean străin și născând prematur, nu am ajuns la CMC având un medic sau având ceva stabilit cu cineva acolo. Am ajuns de urgență, pentru că aveam contracții la 32 de săptămâni. Nu am ajuns cu salvarea, pentru că am făcut accident. Modul în care mergea omul de la volan prevedea situația respectivă.

În perioadă în care am născut eu era faimoasa epidemie de gripă porcină inexistentă. Ajungând la spital după șocul dilatării premature și a accidentului de mașină, am fost preluată în zonă primirii pacientului de niște oameni. Soțul meu nu a fost lăsat să între că vezi doamne este epidemie. Fiind foarte stresată am făcut puțină febră. Asta a fost un motiv întemeiat să mă suspecteze de gripă porcină și să mă țină la internare 2 ore. Pe un scaun. În timp ce aveam contracții și treabă lor era să intervină cât mai devereme pentru a încerca să liniștească uterul. Până când a venit un medic să confirme ceea ce era evident. Între timp mi-au făcut câteva controale vaginale să vadă cum stă treabă. Nu îmi amintesc ce îmi spuneau, dar la sigur au vorbit destul de urât cu mine. Că precis am făcut ceva să nasc mai repede, că am infecție precis, etc…

După 2 ore am fost dusă într-un salon cu alte 5 femei. Și mi-au pus ceva perfuzii să oprească dilatația. Evident că deja era prea târziu. Și ei trebuiau să își de-a seamă de asta, nu să mă pompeze cu substanțe care venea în contradicție cu ce făcea deja corpul meu. M-au mutat în sală de naștere. Am cerut să vina Vik (Soțul Adrianei). Mi s-a răspuns: ce am nevoie acum de bărbat, el și-a făcut treaba…. Am cerut epidurală. Mi-au spus că nu au anestezist. Și m-au lăsat singură. Am trăit travaliul singură în salon, vorbeam la telefon cu Vik care era afară jos în fața salonului. Nu știu cu cine am născut, nu îmi amintesc niciun medic. Îmi amintesc vag moașa care la un moment dat striga la mine.

3 săptămâni, 5 ecografii și o sarcină pierdută: Tânăra care a avortat în toaleta maternității a povestit pentru AGORA întreaga istorie

Carol a fost luat și dus în incubator. Eu – mutată într-un salon, unde am trăit niște clipe foarte grele. Pierdută între naștere prematură și singurătate și neînțelegerea a ceea ce mi s-a întâmplat în ultimele 12 ore. Captivă într-un loc în care nimeni nu avea acces și unde nimănui nu îi păsa de mine și ce se întâmplă cu mine. Am plătit oficial să mă mute într-un salon lângă terapie intensiva pentru a fi mai aproape de copil. Nu aveam voie să îl ating sau să stau acolo cu el. Doar să vin să îi dau lapte o dată la 2 ore. Am avut „furia laptelui” evident și nimeni de acolo nu s-a uitat la mine să să îmi spună ce să fac. Nu a venit niciun psiholog să vorbească cu mine despre ce simt sau cum rezist. Vik se furișa pe câteva ore la mine că să nu înnebunesc, pentru că evident la ce naiba mai era nevoie de el. Doar treabă lui e de donator de spermă și atât. NU va povestesc despre cum mi-au spus că am născut prematur că aveam infecție și unul dintre noi a călcat strâmb…. Fără să aibă dovezi. La o zi de la naștere.

După o săptămâna, am făcut hemoragie. Pentru că o parte din placentă nu s-a eliminat. Evident că toate treburile nașpa se petrec noaptea, așa că atunci m-a apucat și pe mine. Fiind la secția de prematuri, m-am dus la asistentă să îi spun ce mi se întâmplă. M-au îmbrăcat în halat, mi-am luat papucii de casă, am lasat copilul cu ele și prin nămeți am mers în altă clădire să mă consulte. Lăsam urme prin zăpada că în Hansel și Gretel. Ajunsă acolo, asistentele au fost întrebate de ce m-au adus la ora asta, nu puteam să aștept până dimineață… Eu îmi amintesc frânturi din acea noapte.

Soacră-mea mi-a spus că acele asistente i-au povestit că au întrebat-o pe cea de la primire dacă vor să mor și eu așa cum a murit aia săptămâna trecută… Și așa m-o primit. Medicul de gardă mi-a făcut un chiuretaj „pe viu”. Vizibil deranjată și enervată că i-am stricat somnul. Și apoi m-a lăsat acolo în baltă de sânge într-un salon pe un pat care avea doar un cearceaf. Halatul meu era plin de sânge, eu murdară, șocată, speriată, singură…. Tot ce îmi doream era să mă spăl. Măcar să fiu curată. Și așa am mers singură, după un chuiretaj, în timp ce încă sângerăm să caut o budă să mă spăl. Am găsit una infectă, la care nu era apă caldă. Și m-am săpălat cu apă rece ca gheața. Am revenit în același pat murdar pe același halat plin de sânge.

Și acum îmi amintesc cât de rușine îmi era. Cât de fragilă și nesemnificată mă simțeam…
Abia dimineață când s-a schimbat tura, a venit șefa secției și s-a intervenit, au venit să se uite la mine. Mi-au făcut anestezie generală și au oprit hemoragia. Eram deja aproape plecată… Am stat acolo 3 zile. Am stat singură în salon pentru că s-a intervenit. Îmi era frică să dorm și îl țineam pe Vik acolo lângă mine. Nu l-am văzut pe Carol în perioada respectivă.
În dimineața când am revenit, după ce Vik a plecat, am fost chemată de un medic care m-a informat scurt și sec că băiatul meu are catarcată congenitală la ambii ochi și trebuie să mă obișnuiesc cu ideea că nu o să vadă niciodată.

Da, au fost acolo medici care m-au ajutat. Care au fost umani, care l-au salvat pe Carol și doctorița de la secția de prematuri a fost minunată. Dar asta nu șterge toată trauma, toată umilința, toată durerea, toată vinovăția, toată frica pe care le-am trăit acolo. Asta nu se uită, asta nu se vindecă, asta nu trece. Asta rămâne acolo cu tine și îți afectează toată viața.
Nu cred că am primit o vorbă de încurajare, nu a fost nimeni care să vină să mă întrebe dacă mai rezist. dacă mai pot face față la toată situația asta.

Reacția Institutului Mamei și Copilului la istoria tinerei care ar fi născut în toaleta spitalului: Cei vinovați vor fi sancționați

Citeam comentarii legate de femeia care a trecut acum printr-un calvar la același spital. Și vedeam comentarii de genul: „de ce nu a plecat? da unde era soțul? da de ce nu a filmat… dacă eram eu dădeam cu ei de pereți, etc…”
Așa că mă gândesc și eu acum… oare trebuia să îmi iau contracțiile și să cer să mă ducă în altă parte? Mi-au spus că sunt cetățean străin și asta este spitalul care mă primește… Trebuia să fac isterie să îl lase pe soțul meu cu mine? Trebuia să chem un taxi în timp ce sângeram și să mă duc în altă parte? Să iau copilul prematur în brațe în timp se sângerăm în zăpadă și să chem televiziunea ca să am dovezi?
Poate că puteam să fac altceva. Poate că puteam face mai mult. Dar atât am putut. Am stat și am răbdat și am sperat să fie bine copilul ca să putem ajunge acasă.

Și eu nu sunt omul care nu acționează, care nu își știe drepturile, dar… atâta am putut.
Și astea nu sunt invenții. Și sunt convinsă că sunt femei care au trăit acolo traume mai mari decât mine. Așa că dacă stimțiți că nu aveți nimic bun de spus, dacă nu simțiți în voi empatie, închideți gura și mergeți mai departe. Faceți scroll pe wall și gata… ca prin magie dispare chestia asta. De ce simțiți nevoia să vă aruncați fustrarea și ura asupra persoanelor rănite? E mai ușor, așa-i? Acolo nu vine ripostă. Sau așa ați văzut că merge treaba. Ăla mai puternic îl călcă pe ăla slab. Ca să se simtă bine…”, a scris Adriana Boroș.

IMAGINI CAMERA ASCUNSĂ: Cazul de la Institutul Mamei și Copilului – se vinde sau nu Medabon fără prescripție în farmacii?