Serj Yalovitsky, solistul de la „SunStroke Project”, pe lângă faptul că este un artist dedicat carierei, mai este și tată a două fete. Nu prea des vorbește Serj despre cele două comori ale lui, dar de data aceasta a făcut o excepție. Cu câtă dragoste povestește interpretul despre fetele sale, vezi mai jos.

Recent, vocalistul de la „Sun Stroke Project” s-a alăturat campaniei „Vocea Ei Contează” lansată de UNFPA Moldova. În cadrul acestei campanii Serj a scris un mesaj emoționant despre fiicele sale, un mesaj în urma căruia înțelegem că în spatele imaginii dinamice de pe scenă, se află portretul unui soț iubitor și tată responsabil.

Acesta spune că în educarea celor două fete, unul dintre principiile pe care le aplică este libertatea prin care le lasă mereu loc pentru dreptul de a alege.

„Împreună cu fiicele mele ne place să ne jucăm în diferite jocuri, iar pe lângă ceea ce le propun eu, le ofer mereu posibilitatea să aleagă jocul pe care și-l doresc. Încercăm să educăm copiii astfel încât să facă singuri alegeri, doar îndrumându-i puțin în direcția corectă. Mi-aș dori ca atunci când fiicele mele vor fi mari să aibă posibilitatea mereu de a alege cum să trăiască, cum să-și construiască viitorul și cine să devină, a scris Serj Yalovitsky.

În cadrul campaniei mai participă și alte persoane cunoscute de la noi prin mesajele cărora se încurajează aprecierea rolului fetelor și condamnă practicile dăunătoare împotriva lor.

Sursa foto:Facebook