Oscilații în greutate are fiecare om într-o anumită perioadă din viața, iar dacă acest aspect este neglijat surplusul de kilograme devine din ce în ce mai mare și va fi foarte greu de eliminat.

Dacă tu și partenerul tău locuiți împreună inseamnă că aveți deja același mod de viață. Astfel kilogramele în plus le luați împreună și atunci de ce să nu slăbiți împreună? Având în vedere faptul că regimul alimentar este comun, micile schimbări vor avea efecte benefice pentru ambii.

Chiar dacă necesarul caloric al barbatului diferă de cel al femeii, totuși regimul alimentar este comun, faceți cumpărăturile împreună,împărțiți mâncarea, activitățile sportive și plimbările prin parc etc. Nu trebuie să individualizați deciziile în privința siluetei, puteți face «ordine» în lista de alimente astfel incât să beneficiați amândoi de avantaje.

Pentru o viață sănătoasă alegeți un regim bogat în vitamine, dar totodată și în proteine, cu un aport scăzut de lipide și glucide. Mâncați carne de pui, vită, pește, două-trei ouă pe saptamână, lactate în fiecare dimineață, mai ales un iaurt. Acesta vă restabilește flora intestinală, tranzitul și absorbția nutrienților și vitaminelor la nivel intestinal. Prin toate aceste efecte se reduc și nivelele toxinelor din intestinul gros, rezultate în urma unui tranzit modificat, iar aceste toxine sunt cunoscute ca fiind implicate în generarea proceselor de depozitare lipidică, reprezentând o cauză a surplusului de kilograme.

Fructele și legumele nu trebuie să lipsească de la nici o masă, iar dimineața sunt admise dulciurile, în special miere, dulceață, însă nu prăjituri, creme, frișcă, acestea conțin lipide complexe care trebuie evitate în alimentație.

Pentru ca toate acestea să vi se pară distractive și dieta mai ușoară, stabiliți o serie de pedepse și cadouri în funcție de numărul de calorii pe care unul din parteneri le consuma în afara regimului prestabilit. Spre exemplu, pentru o ciocolata mâncată îi va face partenerului un cadou sau va alerga o tură în jurul parcului. Acesta va și un exercițiu pentru imaginația voastră.

De asemenea puteți găti împreună, jucându-vă în bucătărie și încercând mâncăruri sănătoase și gustoase. Spre exemplu puteți prepara mâncăruri în care să tăiați carnea în bucăți mici și să adăugați multe legume. In felul acesta mâncarea va fi mai gustoasă, sănătoasă și ușor de digerat. Puneți accent pe calitatea preparatelor și nu pe cantitate.

Selecție: healthy.kudika.ro

Distribuie articolul: