Ți-am mai descoperit oameni care și-au făcut din pasiunea lor o vocație. Și astăzi îți prezentăm o altă persoană care ar putea să te inspire. Ea e Silvia Postolatiev, o tânără originară din Chișinău, care acum 12 ani a plecat la studii în București, unde a decis să rămână pentru totdeauna. Prin muncă, perseverență și investigație, în prezent Silvia a devenit un blogger fashion de succes peste Prut și o fotografă celebră.

Știu că ești originară din Chișinău, povesteste-ne cum ai ajuns să te stabilești la București?

Da, sunt originara din Chisinau și m-am stabilit în București de 12 ani. Povestea este simplă și firească: după terminarea liceului am decis împreună cu familia că cel mai bine este să urmez studiile în Romania, nu doar pentru un viitor mai bun, ci și pentru că îmi doream să studiez artele vizuale, în special fotografia, iar în Chișinau opțiunile în acest sens erau destul de limitate.

10359209_1081958618487423_2917270266179169345_n

Când ți-ai început calea în lumea fashion, ți-ai stabilit inițial scopul de a deveni cunoscută sau totul a început dintr-o simplă pasiune?
Când a venit valul blogurilor de moda, am studiat fenomenul și am intuit că asta va fi „the next cool thing” și nu am putut rata șansa de a face parte din această nouă tendință. Când am pus bazele propriului blog de stil personal nu am avut neaparat un scop, însă mi-am impus cateva reguli de la care nu ma abat nici azi: perseverența, seriozitatea și contentul de calitate.
10898258_1016738375009448_4235812970423174218_n
Pe lânga faptul că ești pasionată de moda, mai și creezi haine și lenjerie intimă. Faci asta pentru a avea un stil autentic sau te vezi pe viitor și un designer cu renume?
În niciun caz nu mă consider designer. Nu am studiile necesare și probabil că nu aș mai avea răbdare să le fac tocmai acum. Atât linia de lengerie, cât și cea de rochii au luat nastere ca o extensie firească a întregii mele activități din zona de fashion. Mi-am dorit niște piese simple, însă de efect, pe care nu le găseam în România și am decis că pot să le creez singură. Bineînteles, nu le realizez eu, am o echipă care se ocupă de partea tehnică, însă recunosc că mă pasioneaza întregul proces de creație al unei piese vestimentare.
Cum ai caracteriza tendințele vestimentare ale femeilor din prezent?

Dacă e să mă raportez la București, lucrurile se îmbunătățesc pe an ce trece. Am plăcerea să întâlnesc pe stradă sau la diverse evenimente tineri foarte cool, care și-au dezvoltat un stil propriu. Bineînteles că marea masă este purtată de tendințele actuale, vezi și multe „uniforme” în mulțime, însă per general există un progres.

Postările tale pe blog apar în funcție de starea ta de spirit sau ți-ai impus o careva oblicație să fii mereu activă?
Inițial aveam un plan destul de fix, îmi stabilisem un minim de două postări pe săptămâna pe blog. Însă cu trecerea timpului fenomenul de social media a luat o amploare neașteptată și recunosc că în ultimii doi ani am devenit mult mai activa pe Facebook și Instagram, în defavoarea blogului.
11112810_1137677976248820_5874169526358991863_n
Ce ar trebui să știe tinerele care ar dori să îți mergă pe urme? Care sunt puctele sau poate resursele de care ar trebui să țină cont?
 Aproape zilnic mi se adresează această întrebare și îmi este tot mai greu să răspund pentru că mai nou, bloggeri sunt și web influenceri, trendsetteri și endorseri. Zona de activitate s-a mărit destul de mult, iar la baza acestui „imperiu” stau ani de muncă, documentare, investiții, timp, căutari de sine, uneori depresii sau mai știu eu ce sacrificii. Ca să revin la intrebare, nu oricine poate face față acestui  „business” pentru că nu e atât de simplu precum pare. Este un stil de viață.
Pe lângă faptul că ești fotografă, blogger și designer. Care activitate îți este mai aproape de suflet?
Sunt fotografă la baza, am lucrat foarte mult în media, însă perspectiva de a fi pe cont propriu mi-a surâs mult mai mult. Pe lânga blog, fotografie și linia vestimentara care îmi ocupă aproape tot timpul, ador să călătoresc!  În fiecare an îmi stabilesc minim 3 destinații ! O altă activitate care îmi este de asemenea foarte draga – gătitul și decoratul sau redecoratul locuinței. Mă relaxează și îmi stimulează creativitatea deopotriva.
10931004_1027942343889051_4556209140326038879_n

Care locuri sau experiențe în alte țări te-au inspirat și te-au ajutat să privești altfel viața?
 De când am obținut mult așteptata cetățenie românească călătoresc cât pot de mult. Fiecare escapadă, indiferent de destinație, mă epuizează, însă, în același timp mă încarcă cu atâta energie și pofta de viață, încât pur și simplu nu trec 3 luni fără să urc în avion sau (de când am devenit o soferiță) să plec prin țara cu tot felul de proiecte. Am reușit să vizitez o mare parte din Europa, însă visul meu este să ajung în Brazilia! Chiar dacă totul sună epuizant, partea cea mai frumoasa este momentul când te întorci acasă.
Fotografia este vocația ta, însă îți stă foarte bine și în fața obiectivului. În ce ipostază tu te simți mai confortabil?
 Ma simt bine și în fața obiectivului și în spatele lui. Dar în postura de fotograf mă simt mai sigură și am mai mult control.
11836757_1154271727922778_8292001342520479324_n

De unde ai căpătat această energie sau dorință puternică de a fi implicată în mai multe sfere de activitate?

Am zile în care parcă sunt băgată în priza, dar mai apar și acele zile în care pur și simplu nu fac nimic. Cred că cel mai important este să menții un echilibru. Energia în sine cred că am moștenit-o de la mama, care este o persoană extrem de activ și „workaholica”.
1926656_1055415714475047_5173198674873509759_n
Faptul că ești o femeie cu mai multe de pasiuni, îți consumă probabil mult timp, reușești să mai acorzi timp ție înseți și vieții tale private?
 Chiar dacă am un program încărcat, pe care am luxul să mi-l fac singură, încerc să mă organizez cât pot de bine ca să dau randament maxim. Însă secretul unei zile eficiente stă în micile plăceri zilnice, momente de respiro sau de siesta. Recunosc însă  că am o regulă: week-end-urile sunt destinate familiei, prietenilor și căminului.
20583_1070995686250383_6651472140172357522_n
 Ți-a venit în minte să revii cândva în Moldova cu un proiect frumos?
Din pacate vin foarte rar acasă la Chișinau, însă mai nou îi chem pe cei dragi la București să mă viziteze.
Îi puteți urmări activitatea Silviei pe blogul Postolatieva.com

Foto: Arhiva Personală