Daca in ultima vreme actul sexual nu mai este o placere, ci o durere, e cazul sa ceri ajutorul medicului. Iata care sunt motivele pentru care actul sexual este dureros si ce ai de facut.

1. Exteriorul vaginului este iritat

Daca iubirea este arzatoare… la propriu, inseamna ca cel mai probabil te confrunti cu o iritatie in zona labiilor. De vina pot fi produsele de ingrijire personala: sapunuri, parfumuri, geluri de corp sau chiar hartia igienica.

Cere sfatul medicului, iar pana ajungi la el, afla ce substante contin produsele pe care le folosesti pentru igiena. Acestea pot provoca inflamatii.

2. Mâncărimi și scurgeri

Dacă te confrunți cu aceste simptome, cel mai probabil ai o infecție. În cazul în care scurgerile sunt albicioase, dense, iar senzațiile de mâncărime sunt intense, este vorba despre o infecție fungică. Alte cauze posibile sunt vaginoza bacteriană (care generează scurgeri de culoare gri, apoase și cu miros urât) sau bolile cu transmitere sexuală (care se manifestă prin scurgeri galben-verzui și dureri pelviene). Atenție! Bolile cu transmitere sexuală pot să nu aibă simptome.

Cere de urgență sfatul medicului. Chiar dacă poți cumpăra fără rețeta creme antifungice, ginecologul știe cel mai bine ce ți se potrivește

3. Blocarea vaginului

Unele femei se confruntă cu vaginismul, o boală care face penetrarea nu doar dureroasă, ci și aproape imposibilă. Această disfuncție sexuală este cauzată de blocarea mușchilor vaginali care rămân contractați. Această boală poate apărea în urma unei traume de natură sexuală.

Disfuncția poate fi tratată cu ajutorul medicilor sau a psihologilor. Vaginismul poate apărea din cauza stresului și anxietății.

4. Vagin uscat
Dacă vaginul tău poate fi comparat cu Sahara, de vină ar putea fi stresul, medicamentele sau hormonii. Uscăciunea vaginală este cea mai comuna cauza a durerilor în timpul sexului. În cazul în care stresul și anxietatea ies din discuție, mai poate fi vorba de scăderea nivelului de estrogen (după naștere, în timpul alăptării sau apropierea de perimenopauză sau menopauză).

Te poți bucura din nou de sex cu ajutorul lubrifianților. Cere sfatul medicului în legătură cu opțiunile pe care le ai legate de uscăciunea vaginală.

5. Dureri în părți

Dacă în timpul penetrării simți dureri ascuțite în laterale vaginului, poate fi un semn de chist ovarian pe care partenerul l-a atins.

Cere sfatul medicului, mai ales dacă te afli în perioada postmenopauză, când chisturile ovariene pot fi ceva grav. La femeile tinere, majoritatea chisturilor ovariene apar și dispar, sunt benigne, însă tot este necesar să faci un consult.

Sursa: kfetele.ro

Citește și: Alungă monotonia din cuplu cu aceste trucuri

Distribuie articolul: