Bătrânelele pe care le veți vedea mai jos, locuiesc în Croația și au pielea tatuată nu de dragul tendințelor de înfrumusețare, ci de dragul unui alt scop!

În Croația încă mai există o sectă, primele membre ale căreia și-au făcut apariția încă de pe timpurile în care Bosnia a fost ocupată de către Imperiul Otoman. Membrii acestei secte se închinau unei divinități și se deosebeau prin tatuajele speciale, pe care și le făceau pe mâini. Apropo, cerneala folosită încă pe atunci, era preparată inclusiv din lapte matern.

Chiar dacă acele vremuri au trecut de mult timp, tradițiile încă se mai păstrează. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, activitatea sectei  stagnat, astfel încât ultima generație de membre nu mai respectă vechile tradiții. Una dintre bătrânele care face parte din sectă, își dorește să readucă la viață vechile tradiții. Ea însăși, deocamdată, nu are tatuaje, însă planifică să-și facă un asemenea semn distinctiv pe corp cu ajutorul unui tattoo artist adevărat.

Tatuajele au jucat un rol fenomenal în viața acestor bunicuțe. În timpul ocupării Bosniei, fetele erau răpite și convertite silnic la islam. Tatuajele făcute sub formă de cruce, simbolizau protecția. Amestecul din care se prepara vopseaua, conținea nu doar lapte matern, ci și cărbune negru, dar și miere, pentru ca rana să se tămăduiască curând.

Foto: vice.com

Distribuie articolul: