Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC lansează Startup Academy powered by Tekwill, primul program complet, comprehensiv și practic în domeniul antreprenoriatului tehnologic, dedicat identificării, stimulării și multiplicării potențialului inovator și de business al tinerilor din Republica Moldova. Startup Academy este dedicat tuturor persoanelor interesate de domeniul antreprenoriatului IT, dezvoltare de produse și servicii inovatoare, oportunități noi de creștere și afirmare personală.

Startup Academy powered by Tekwill vine în ajutorul potențialilor antreprenori cu un program de instruire compact, intensiv și consistent, care le vor oferi cunoștințele indispensabile pentru a construi și valorifica modelul de afaceri cel mai potrivit. Cele 10 module pe care tinerii le vor parcurge cristalizează principii, instrumente și practici de business a căror performanță a fost testată și demonstrată și care se aliniază cu cele mai actuale inovații în materie de dezvoltarea a startupurilor scalabile.

Participarea este gratuită și este deschisă tuturor cetățenilor RM, care au atins vârsta de 16 ani și care caută o alternativă vieții de angajat, vor să-și pună ideile în aplicare sau vor să exploreze noi opțiuni de carieră. Sesiunile programului se vor desfășura în weekend (de vineri până duminică), iar pentru a parcurge fiecare etapă, este necesară prezența la toate sesiunile.

Programul are o durată de 3 luni (septembrie – noiembrie 2018), pe parcursul căreia participanții vor avea posibilitatea să acumuleze cunoștințele și să se familiarizeze cu toate instrumentele necesare pentru a parcurge cu succes etapele conceperii, dezvoltării, lansării și scalării unui startup profitabil.

Programul de instruire va conține atât cursul teoretic, cât și o multitudine de exerciții și activități practice, care le vor permite participanților să aplice cunoștințele acumulate și să urmeze, pas cu pas, toate etapele de dezvoltare, lansare, promovare și comercializare a unui produs.

În cadrul Startup Academy, participanții vor avea șansa să cunoască mentori valoroși și experți influenți și relevanți pentru startupul lor. Specialiști cu experiență impresionantă în crearea și dezvoltarea afacerilor tech, management, marketing, finanțe, atragerea investițiilor – le vor fi alături pe întreaga durată a programului pentru a împărtăși cunoștințe și pentru a ghida spre întreprinderea pașilor corecți.

Un avantaj important va fi și accesul la un pachet întreg de oportunități în cadrul proiectului Tekwill: acces la comunitatea locală de antreprenori, conexiuni cu rețele internaționale de investitori, posibilitatea de participa în cadrul evenimentelor de transfer de experiență și know-how și nu în ultimul rând – acces la o infrastructură unică, concepută pentru a ajuta participanții să parcurgă cu succes toate etapele critice de dezvoltare.

Programul Startup Academy se va încheia cu un eveniment Demo Day, în cadrul căruia participanții vor avea posibilitatea de a-și prezenta prototipul produselor unui public format din antreprenori cu experiență, investitori, membri ai comunității și potențiali utilizatori.

Pentru a participa în cadrul Programului, completează formularul aici. Termen limită de înregistrare – 1 septembrie. Pentru mai multă informație, poți lua legătura cu Maria Erhan, Manager Programe de Antreprenoriat, ATIC, la adresa de email [email protected].