Tradițional, în Ajunul Paște, Chișinăul capătă mai multă culoare grație decorațiilor pascale, amenajate preponderent în centrul Capitalei. Obiceiul s-a repetat și în acest an, ce-i drept: cu decorațiile vechi, iar cum arată în prezent inima orașului, vedeți mai jos.

2Fotografiile cu straiele pascale ale Capitalei au fost publicate ieri, pe pagina web oficială a Primăriei municipiului Chișinău. Administrația anunță că a început amenajarea orașului și că în acest an, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” au fost instalate mai multe ornamente pascale. 

3 instalații reprezentând iepuri imenși, dar și 16 decorații sub formă de ouă încondeiate pot fi admirate deja în apropierea Arcului de Triumf, lucrările fiind realizate de către angajații Întreprinderii Municipale „Lumteh”.

Decorațiile provin din anii precedenți, întrucât, potrivit administrației Primăriei, nu au fost alocate resurse financiare pentru achiziționarea de noi articole de decor.

Asta însă nu va fi tot, municipalitatea anunțând că de vineri seară, în PMAN vor fi conectate și luminițele festive.

Distribuie articolul: