Pierderea tatălui a fost și va rămâne irecuperabilă pentru Andreea Marin. Abia la câteva luni după trecerea în neființă a lui, vedeta TV a găsit puteri să vorbească despre cel care a fost Dan Marin - arhitect, tată și soț iubitor, de la care Andreea a învățat întâi de toate să meargă peste toate cu fruntea sus.

13178599_1292413417452922_9074538434679652271_nPrezentatoarea TV a făcut un efort emoțional considerabil pentru a scrie aceste rânduri, iar în cele din urmă, i-a reușit:

„Fiindcă s-au gândit să-i aducă o recunoaștere post-mortem, oameni buni din Romanul rădăcinilor noastre mi-au cerut să aștern pe hârtie cuvinte despre El. M-am bucurat întâi, apoi… mi-a fost nespus de greu să mă întorc înapoi cu gândul, cu inima, la amintirile noastre de suflet. Romanul nostru natal, cetatea cu 6 secole pe umeri, a fost leagănul obrăzniciilor sale de copil, al viselor și îndrăznelilor sale ca adolescent, al împlinirilor lui ca matur, împliniri pentru sine, dar și pentru orașul în care s-a reîntors după studii, să clădească apoi cu priceperea muncii și imaginației lui.”

Tatăl Andreei a fost arhitect:

A construit cu drag și a visat zeci de ani cum să pună, cu folos pentru oameni, dar și cu bucurie pentru ochiul privitorului, cărămidă peste cărămidă. S-au ridicat spre cer clădiri în care plănuia ca viața oamenilor să decurgă cu sentimentul de „acasă” și de „mi-e drag să fiu aici”, de „mă aflu în siguranță, în lumină, culoare și senin”.”

Despre gesturile mărinimoase ale tatălui său, Andreea a aflat „prea târziu”:

„Când a trecut în neființă, atâția oameni, știuți și neștiuți de mine, deși i-am fost aproape o viață, au venit să-i mulțumească pentru atâta bine facut, pentru felul în care generozitatea, ambiția, hotărârea lui, ce-i era parte din ADN, toate acestea le-au schimbat lor viețile în bine. Nici măcar nu vorbea despre aceste gesturi de omenie, eu, fiica lui, am aflat prea târziu că au existat. Le făcea pentru că așa credea tata că e firesc: să nu uiți să fii Om.

Incomod pentru mulți, pentru că își susținea cu tărie opiniile și lupta până la capăt pentru ceea ce era just pentru el, tata era deopotrivă trecut prin greutățile, deformările, dezamăgirile vieții – și n-au fost puține – dar a rămas și bărbatul poate prea sensibil pentru statura sa ce impunea, pentru vârsta sa – căci devenea mai copil în suflet cu fiecare zi ce trecea.”

13173674_1292413594119571_7711447116849149295_n

Dan Marin este bărbatul de care Andreea Marin a învățat să treacă peste toate cu fruntea sus:

13164204_1292413284119602_3074336867835600362_nMi-l amintesc din copilăria mea: greu încercat de anii în care ne-a fost, singur, și mama, și tata, se străduia să fie mereu zâmbetul încrezător și umărul de sprijin de care aveam nevoie ca de aer, ca și când ar fi deținut, pe ascuns, undeva, resurse de putere nelimitate, o tolbă cu bucurii pregătită pentru fiece zi, încurajări pentru inerentele noastre eșecuri, resurse de sprijin de orice fel, chiar și atunci când numai el știa greutatea sentimentului ca pământul se poate surpa oricând sub picioare.

Mi-l amintesc în noaptea cutremurului din ’77: alergând într-un suflet către clădirile pe care-și pusese, cu suflet, amprenta, să vada că oamenii sunt bine, că viețile sunt în siguranță, că aparenta sa de încredere poate dispersa teama acelei nopți de coșmar.

Mi-l amintesc după pierderea fiecărui om drag: cu trupul drept, fără să lase umerii să cadă sub greutatea necazului, cu lacrimile ascunse de parcă n-ar fi existat, cu expresia de „sunt aici, vă puteți baza pe mine, curaj, viața merge mai departe!„, când nici el însuși, de fapt, nu era convins de ceea ce spunea.

Și să facă sacrificii pentru împlinirea sa ca om:

„Îmi stăruie în minte și seriozitatea – ce nu lasă loc de a fi luată în glumă – cu care ne implanta în minte principii sănătoase de viață, să nu cumva să călcăm pe drumul ce ni se așternea înainte altfel decât cu respect pentru muncă cinstită, pentru oameni, pentru dreptate, pentru faptele bine și temeinic făcute. Îl văd cu planurile de construcții în mâini, fericit că are așa o meserie pe care o considera uriașă, provocatoare, atât de creativă și uimitor de frumoasă. Îl văd mereu cu ochii minții râzând cu poftă, răspândind lumină și iubind prin toți porii această viață, în care a călătorit, a citit, a cântat, a dansat, a alergat după mingea de tenis cât ai face ocolul pământului în lung și în lat… și-a adormit, apoi, cu același zâmbet pe chip, arătându-ne că doar inima sa a obosit să mai bată.”

Andreea Marin are de transmis o lecție importantă de la tatăl său:

„Spiritul său trăiește încă în mulți dintre noi, uneori e prea vorbăreț și nu ne lasă în pace, alteori ne asaltează cu idei și susținere, mâna lui puternică o simți uneori aproape fizic pe umăr, și-ntotdeauna cu chipul luminos și ochii vii ce-ți transmit, chiar și-n amintire, imboldul pe care ni l-a dăruit cu convingere mai departe: oricât ar fi de greu, nu există nu se poate. Acesta a fost și pentru mine este încă Dan Marin, tatăl meu.”

13103461_1292413214119609_8378359700739135604_n

Foto: Arhiva Personală

Distribuie articolul: