Și dacă credeați că vă bucurăm acum cu noutatea unei noi apariții literare de la Corina Bezdîga, să știți că scriitoarea are o surpriză și mai mare: Lucrează la două cărți concomitent. Aflați despre ce vor fi cele două volume și când autoarea romanului „Tandem” le va aduce la lumina tiparului.

„Să scrii o carte despre Moldova, în condițiile în care toți fug de acolo, toți se plâng și sunt nemulțumiți – e mai mult decât o provocare. Mai ales când aceasta nu va conține numai cuvintele și ideile mele.

Am tot fost întrebată în ultimul timp de mai multe jurnaliste din presa online, ce urmează să lansez.

Răspund: lucrez în paralel la viitoarele două cărți pe care sper sa le și pot lansa împreună.
– Prima este cartea despre care menționez mai sus, care va conține niște povestiri cu adevărat valoroase, ale unor oameni care au făcut și încă fac Moldova – mai frumoasă și mai bogată. Oameni de artă, suflete și nume care nu vor avea nevoie de nici un fel de prezentare. Mă bucur că au acceptat să așeze în paginile acestei cărți câteva rânduri sau chiar pagini despre relația lor cu Moldova.
“…eu vin din #Moldova” va fi o enciclopedie a sufletelor care vin și se întorc mereu acasă, în Moldova.

A doua carte va fi al doilea meu volum de versuri, continuarea pentru Bolnavă de Dor. Asupra titlului încă mai lucrez, iar versurile vor fi tot pline de dragoste și pasiune, așa cum v-am obișnuit”, scrie Corina Bezdîga.

Le așteptăm cu mare drag și cât de curând posibil. Cât despre „Tandem”, încă mai trezește fiori, chiar și după a patra lectură.

Distribuie articolul: