Și-a descoperit marea pasiune în perioada maternității. Până a crea primul produs de îngrijire a studiat minuțios domeniul, ingredientele și abia peste câteva luni a început procesul. De atunci au trecut trei ani, iar Zina Marian a reușit să producă sute de săpunuri delicate din ingrediente naturale.

Are 34 de ani, este economist de specialitate și este mămica a două fetițe, drăguțe și istețe, pe care le iubește enorm și cărora le acordă timp și atenție, pe cât de mult e posibil.

„Mă pasionează simplitatea și naturalețea în ceea ce privește îngrijirea zilnică”

„Este foarte important pentru mine să le fiu alături, atunci când au nevoie de mine. Din acest motiv activitatea mea principală la moment este creșterea lor, armonioasă. Pe lângă aceasta, zi de zi, pun câte o cărămidă și la dezvoltarea unei pasiuni și anume găsirea celor mai optime rețete și prepararea produselor de îngrijire personală, din ingrediente naturale, pure și cât mai la îndemână, din toate punctele de vedere. Mă pasionează simplitatea și naturalețea în ceea ce privește îngrijirea zilnică”, povestește Zina Marian.

Anume de la săpun artizanal a început totul.

„Din prima, cum am auzit că există așa ceva, am simțit că acesta este drumul meu. Ca mai apoi să aflu că, acasă eu pot să îmi prepar toate produsele de îngijire, pentru mine și pentru copii, din ingrediente simple, cunoscute, fară alți compuși suspecți”, dezvăluie aceasta.

„Ideea s-a așezat pe sufletul meu imediat și ireversibil”

„Am vorbit de foarte multe ori despre ideea ce a venit de la cumnata mea și care s-a așezat pe sufletul meu imediat și ireversibil. Am început să caut informații, să privesc videouri divese, să citesc cărți de specialitate, ca mai apoi, după vreo trei luni, și anume cu trei ani în urmă  să încep să experimentez în practică. Sunt economist de specialitate, cu un piculeț de experiență practică și în contabilitate. În perioada maternității, am descoperit această pasiune și cred că asta este ceea ce îmi place să fac. Nu pot să zic că am deviat prea mult de la activitatea principală, pun în practică zi de zi, teoria acumulată la facultate.

Prima încercare…

… a fost cu mari emoții, desigur! Nu este un proces ușor și o lungă perioadă de timp, la început, aveam nevoia să mă pregătesc moral, nu știu cum, pentru a produce ceva. Eu sunt omul experimentelor. Întotdeauna, chiar dacă aveam o rețetă încercată deja de cineva, trebuia să fac varianta mea, să mai adaug eu ceva și să văd ce o să îmi iasă. De multe ori aveam în cap o rețetă, dar parcă îmi așteptam muza, îmi trebuiau săptămâni pentru a o pune în practică. Asta se întâmplă și acum, am idei în cap, dar își așteaptă momentul”, ne dezvăluie creatoarea.

„5 culori și 5 arome diferite”

„Pentru mine chiar de la început a fost important ca produsele mele să fie din ingrediente simple, cunoscute și dacă e vorba de săpun, mi-am stabilit o gamă de 5 culori și 5 arome diferite, pentru că fiecare avem preferințe diferite. Și merg permanent cu această gamă, ca cei ce utilizează produsele, să știe, că permanent vor găsi la mine același produs, care le este compatibil, sau le place. Deja pot să experimentez cu nuanțele culorilor, în măsura posibilităților, pentru că atunci când e vorba de coloranți naturali, nu avem posibilitatea să obținem orice nuanță dorim. Și cu uleiurile esențiale de asemenea, se respectă anumite combinații, pentru a obține o aromă placută. Nu pot să zic că mă inspiră ceva anume, vine din interior probabil, și nu am putut să fac niciodată un produs exact cum l-am văzut în altă parte, chiar vine ca o muză, inexplicabil de unde și eu doar fac niște calcule, cu proporții corecte, ca să îmi iasă produsul corespunzător”, explică Zina Marian.

„O mână” de ingrediente naturale și două ore la dispoziție, pentru a crea produsul.

„Utilizez și ingediente locale cum ar fi uleiuri vegetale de migdale, struguri, caise, in, ceară de albini, plante macerate de lavandă, mușețel, gălbenele, dentiță, urzică, salvie, folosesc uleiul esențial de lavandă. Folosesc și ingrediente de peste hotare cum ar fi: unturile de shea, cacao, cocos, ulei de ricin, uleiuri esențiale, pudre vegetale și alte ingrediente necesare.

Târgurile ne oferă posibilitatea de a fi față în față cu cei care utilizează astfel de produse, sau vor să le utilizeze, sau cei care nici nu au ideie că există astfel de produse și ascultă curioși când le spun că iată, se poate și în mod natural să avem grijă de noi. Pe această cale le mulțumesc tuturor organizatorilor acestor târguri. E îmbucurător faptul că se organizează astfel de evenimente și se face un schimb de idei, gândire, sfaturi, păreri, nu neapărat doar un schimb material”, dezvăluie artizana.

Lucrările ei ajung și în afara țării.

„Sunt persoane care vin în țară vara în special și se aprovizionează cu produse pentru un an întreg, sau iau aceste produse pe post de cadouri pentru cei de acolo. În străinătate lucrul manual, artizanal, natural și anume săpunurile, bilele pentru baie, scruburile, sunt foarte apreciate. Mă bucură mult când primesc mesaje de mulțumire de la persoanele care au primit în dar produse făcute de mine”, povestește aceasta.

Fiecare articol păstrează energia și dragostea creatorului său.

„Să spun că sunt naturale, deja parcă sună banal. Întotdeauna, un produs făcut cu pasiune, dăruire și de unicat, să spunem așa, deține și o energie, o energie pozitivă, care îl bucură pe cel, ce utilizează produsul. Și dacă e să vorbesc despre produsele mele, utilizez ingrediente bine cunoscute, fără denumiri întortocheate, care nu se memorizează. Cu un simplu search pe internet, poți afla care îi sunt proprietățile. Și anume ingredientele de bază sunt uleiuri pure, și alte ingrediente, pe care le utilizăm zi de zi, în alimentație, sau stau pe rafturile magazinelor, în mod obișnuit, și au o întrebuințare multiplă, despre care eu nu știam, până a începe această activitate”, povestește femeia.

„Un gând pe care aș dori să-l transmit tuturor este să fie atenți la îngrijirea lor zilnică”

Problemele de piele și nu doar, ce s-au extins în ultima perioadă, sunt din neglijență și totodată din prea multă încredere în produsele din comerț. Citiți cu atenție lista de ingrediente, și nu optați neapărat pentru un produs comod în întrebuințare, dar cu atenție și asupra efectelor adverse și la daunele ce sunt aduse mediului, iar noi avem nevoie de un mediu curat pentru a fi sănatoși, totul este în circuit”, conchide artizana.

Foto: Arhiva personală