Familia este pentru ea cea mai mare valoare, își trăiește viața așa cum știe mai bine și își educă feciorul în același spirit armonios și de dragoste pe care l-a văzut în familia sa. Sanda Porubin-Bodarev este o femeie împlinită și deloc pretențioasă. Gătește cu mare drag pentru cei ai casei; nu se dezlipește de o carte până n-o citește, dacă i-a plăcut; poartă doar încălțăminte autohtonă și se străduie să-și împlinească viața după principiul „Pray, Eat, Love”.

Sanda, ai preferat să-ți păstrezi măcar parțial numele de domnișoară. Se datorează cumva faptului că ai fost așa cunoscută sau mândriei pentru familia ta?

Eram bugetară la Facultatea de Jurnalism din București, iar după căsătorie și schimbarea numelui, procedura prin care trebuia să demonstrez că eu sunt acea persoană era foarte lungă, plus la toate pierdeam și bursă. Iată de ce am preferat să îmi păstrez la acel moment numele de Porubin. Alt motiv ar fi o promisiune făcută mie la 12 ani, neavându-l pe atunci pe fratele meu Alexandru Ioan, că voi păstra cu acordul soțului numele de familie de fată mare. După absolvirea facultății am preferat să iau numele soțului ca o a doua familie din respect față de el. Soțul meu e o persoană cu coloană vertebrală, a înțeles foarte bine situația și nu a influențat cumva decizia mea. Desigur asta nu s-a referit la copilul nostru, care poartă numele soțului, ceea ce mi se pare firesc.

 Sanda Porubin

Apropo de copilărie, mai revii la pasiunea moștenită și numită jurnalism (moderare eveniemnte, emisiuni)? Cum îți amintești de acele vremuri?

Televiziunea întotdeauna a fost universul în care mă simt cel mai bine. Cu siguranță cei 14 ani de cochetări cu televiziunea m-au făcut să aleg o facultate în domeniu, doar că mai complexă, ceea ce îmi și permite astăzi să activez și în comunicare sau PR. Cât ține de o revenire… niciodată nu spun niciodată… Vreau și în același timp, mi-e frică. Uitându-mă la zecile de televiziuni de la noi și din afară și urmărindu-i pe mulți dintre prezentatori, vreau să spun că există mulți buni și carismatici. Îi apreziez și-i admir pe mulți dintre ei, dar care mă fac să ezit mult. Dacă vrei să fii în acest domeniu trebuie continuu să lucrezi, asupra ta, asupra limbajului verbal, nonverbal, în fiecare zi să te autodepășești și să aspiri spre perfecțiune. Probabil dacă ar exista vreo oportunitate… aș depune efort dublu.

Experiența frumoasă din copilărie nu o voi putea uita vreodată. Îmi pare doar foarte rău că nu prea am amintiri video sau foto din acea perioadă, pentru că era altă tehnică de lucru. Nu pot spune că nu am avut copilărie, dar a fost una foarte activă – nu mi-aș dori o altă copilărie decât cea ce am trăit. Am învățat cumunicarea cu oamenii, am învățat de la ei și din diverse împrejurări sau lucruri care m-au ajutat în viață și care m-au făcut cu siguranță mai ordonată și mai matură.

Ai trecut ușor de la Jurnalism la comunicare și PR. Cât de greu este să te ocupi de comunicarea unui brand atât de mare și consolidat, având în vedere că este una dintre primele tale experiențe?

PetrutFacultatea mea a însemnat jurnalism și PR. Nu a fost o trecere de la un domeniu la altul, mai degrabă a fost o abordare diferită. Și într-un domeniu, și în celălalt e nevoie de comunicare; această stă la bază reușitei în tot. Sigur mai fac greșeli, poate neînsemnate pentru unii, însă eu le observ îndată și mă autopenalizez. M-am implicat în activitatea Cristina când era deja o marcă destul de cunoscută în Moldova. Știu care e responsabilitatea mea, dar în același timp îmi cunosc atuurile și știu că pot să contribui la o creștere continuă a unui brand cu nume frumos și sonor.

Și dacă e să continuăm pe această linie, ți-ai dori ca feciorul tău să moștenească genele bunicului, ale mamei în ce privește jurnalismul?

Cu siguranță ne vom lasă copilul să își aleagă singur direcția în care va dori să activeze, dar cu mici ghidări – îi vom oferi libertatea de a încerca de toate. Desigur având posibilitatea să crească în fabrică (ipotetic și practic vorbind) va cunoaște de mic această sferă a industriei ușoare, mai ales că afacerea e o moștenire din tată în fiu. Dacă va dori să studieze și jurnalismul, m-aș bucură! Copiii aceste generații se nasc deja personalități, iar eu mă bucur că băiatul meu, pe lângă faptul că este foarte ager, are și gene de artist. Îl vom ajuta să se identifice, dar și îi vom lăsa să aleagă. Părinții mei mi-au oferit întotdeauna posibilitatea să aleg, să fiu responsabilă de ceea ce spun sau fac, indiferent că era bine sau rău. Ei sunt în mare parte sculptorii a ceea ce sunt eu astăzi.

Cum reușești să combini rolul de mamă cu cel profesional? Dar cu obligațiile de familistă, soție?

Sanda si fiulAbia acum am înțeles că femeile trebuie să fie numite super-eroine, iar filmele cu super eroii copilăriei noastre trebuie să aibă ca protagoniste și super-eroine. A fost mai greu până am început a merge la grădiniță. Acum fiecare are program, respectiv știu că atât timp cât el este ocupat în decursul zilei eu pot merge la muncă, deși nu puține sunt zilele când după ce îi adorm pe toți mă așez în fața calculatorului și muncesc până la 3-4 dimineața. Sau citesc. Ceva s-a schimbat în mine odată cu perioadă gravidității, am descoperit altfel cărțile. Râdeam, copil fiind, de fraza că „dragostea trece prin stomac”. Acum înțeleg că, pe cât e de simplă, pe atât e de adevărată. Soțul meu este un gurmand și, cu toate astea, nu acceptă experimentele în bucătărie sau combinațiile exotice din mâncare. Din fericire eu gătesc de la 14 ani, de când  am plecat la studii peste hotare și uneori e chiar o plăcere. La fel e și cu menajul, noroc de copilul meu care mă ajută cu aspiratul, că altfel nu știu cum m-aș fi descurcat (râde). 

Care sunt secretele tale de frumusețe, cum reușești să te menții în formă?

În timpul sarcinei am pus vreo 20 de kg și acum cu greu le dau jos. Încerc să fiu disciplinată cu sportul de trei ori pe săptămână, cu o dietă echilibrată și în rest, o viață activă. Da, și mult-mult zâmbet, așa facem viața mai coloată. Încerc să nu forțez lucrurile pentru că atunci când sunt axată pe ceva nu e bine, minunile vin dacă lași lucrurile să decurgă de la sine. Secretul este în pozitivism, în capacitatea de a găsi partea frumoasă în orice lucru… de cei pozitivi relele nu se țin.

 Bodarev in India

Ce ai făcut în India și prin ce te-a impresionat țara? Iți place să călătorești, ce experiențe frumoase ai?

Sanda PorubinAici pot să scriu cărți. Am fost în India într-o vizită de serviciu, pentru a lega relații de parteneriat cu cei din India (ei produc piele – noi încălțăminte). Călătoria a fost una foarte condimentată, la propriu și la figurat, începând cu mâncarea lor (care cică nu e așa) și terminând cu modul lor de viață. M-a impresionat totul. E diferit de ceea ce vedem noi acasă sau în Europa. E o țara care trebuie vizitată măcar pentru a avea un criteriu de comparație cu alte țări sau chiar cu Moldova. De la somtuozitatea lui Taj Mahal, plimbările cu mașin pe malul râului Gange (poluat și venerat în același timp de hinduși)… toate au fost frumoase.

Îmi place să călătoresc și să descopăr culturi și oameni noi. Probabil nicio viață nu îmi va ajunge să le văd pe toate. În schimb am câteva destinații pe care aș vrea neapărat să le vizitez: Madagascar și Burkina Faso! Așa, pentru că aud enumiri mai muzicale, dar astea sunt doar două dintr-o listă lungă.

După ce criterii îți alegi tu încălțămintea? Ce înseamnă pentru tine un pantof perfect? Dar în materie de haine ce (branduri) preferi?

Întotdeauna am optat pentru hainele comode și care să îmi placă mie, nu celor din jur. Niciodată nu am pus accentul pe preț, ori el deseori nu corespunde cu calitatea. Optez pentru lucrurile care știu să îți scoată în evidența atuurile formei și să ascundă ce trebuie ascuns. Nu văd rostul unor haine scumpe, ori eu mă plictisesc foarte repede de o haină. Mai curând modul în care porți o haină și cum o scoți tu în evidență este mai important. Îmi plac hainele colorate, însă am și eu perioade când clasicul și conservatistul negru e rege în garderobă. Cât privește încălțămintea, port doar ceea ce reclamez – Cristina. Astfel încurajez toți oamenii să poarte acest brand, prin exemplul propriu, în plus e foarte comodă, asta și pentru că eu mereu sunt pe tocuri. Lucrez cot la cot cu cei care o crează, văd cum se face și chiar corespunde tuturor dorințelor și gusturilor.  

Cristina 

Cum ți-ai întâlnit soțul, prin ce te-a cucerit?

Ar fi mult prea lungă istoria… Îl cunosc de la 16 ani, fiind un bun amic al părinților mei. Până la 20 de ani am avut o frumoasă relație de cunoscut-cunoscută în care ne salutăm respectuos… și cam atât. Scânteia s-a produs puțin mai târziu când după 3 luni de relație am hotărât să ne căsătorim. Cum și de ce nu știu. Așa am simțit amândoi. M-a cucerit, probabil, prin opusul caracterului meu. M-am lăsat iubită, iar când iubești și defectele se transformă în atuuri. Relația noastră este o simbioză matematică în care plus cu minus se atrag.

 Sanda Porubin

De ce principii de viață nu te-ai despărți niciodată? Pe care i le transmiți feciorului tău? Care este motto-ul tau în viață?

Sanda si EugenÎntotdeauna am apreciat și invidiat frumos oamenii care în ciuda greutăților și lucrului epuizant găsesc întotdeauna timp și pentru familie. E cea mai importantă valoare pentru mine. Mă strădui să îi dezvolt copilului meu ideea de familie și de dragoste și admir bărbații care își exteriorizează sentimentele. Vreau că atunci când copilul meu va simți nevoia să se ridice de la masă să își sărute mama, tata, bunica, bunelul sau chair iubita, să nu îi fie rușine să o facă. Noi avem în casă o zi a familiei, în care toți sunt împreună. Nu am un motto pentru că încerc să îmi trăiesc viața așa cum cred eu că e mai bine. Rezum totul la trei cuvinte (Elizabeth Gilbert): EAT (pentru a avea un mod sănătos de viață și a putea supraviețui), LOVE (pentru că e cuvântul ce înglobează familia, apropiații, natura, viață), PRAY (pentru că acolo, undeva sus, există Dumnezeu care ne iubește și are grijă de fiecare din noi).

Foto: Arhivă personală