Sanda Filat este mamă a doi copii minunați, psiholog și psihoterapeut, fondatoarea Centrului de Dezvoltare Personală „LILA” și prezentatoarea emisiunii „LumeaSandei” – este o femeie împlinită, care emană, prin fiecare gest – bunătate, feminitate şi rafinament. Priveşte viaţa cu optimism şi curaj, demonstrând că fiecare zi este una specială.

Este femeia pe care o poţi asculta la nesfârşit, pentru că totul – ideile, gândurile, exemplele din viață care ni le dă, lecţiile de psihologie, până şi timbrul vocii – te provoacă la ascultare, la meditaţie, la propriile concluzii.
E pasionată de psihoterapie, pentru că e pasionată de oameni și de tot ce e frumos.
Psihologia, la rândul ei, are o legătură strînsă cu sănătatea noastră în general. 
Sanda Filat spune că la psiholog ajung oamenii care au curaj și sunt pregătiți pentru o schimbare.

Tematica Sandei Filat „Ce să fac ca să mă plac” i-a făcut pe toți participanții proiectului numai ochi și urechi, a explicat și a demonstra totul, pe înțelesul fiecărui participant la evenimentul Sănătate, Educație, Familie

Cum să ne simțim în armonie cu noi înșine?

Atunci când te trezești dimineața și te privești în oglidă, din ea trebuie să te privească o femeie frumoasă, inteligentă, încrezută în puterile sale, iar pentru aceasta nu trebuie decât să se placă pe sine.

E caracteristic femeilor?

Este cunoscut faptul că femeile sunt o „fire oscilantă”. Există femei care se cred (și nu-i exculs că sunt) cele mai bune în toate, femei care au îndoieli și femeile echilibrate, care în dependență de situație încearcă să-i facă față. De obicei aceste femei trebuie considerate – încrezute în sine.

Ce este de obicei mai important: să placem sau să ne placem?

În mare parte femeile se întreabă „ce să facă ca să plac?”, dar de fapt ele trebuie să reformuleze întrebarea și să se întrebe „ce să facă ca să se placă?”. De obicei ele sunt trezite de imaginea din oglindă care le dă răspunsul: ele trebuie să se placă!

Care este specificul psihicului feminin? Diferența dintre vină și frustrare.

Ea se crede vinovată în toate. Doar că ele trebuie să mai cunoască și o delimitare: atunci când ele se simt vinovate – creierul lor se programează pe o „degradare”, iar atunci când ele se simt frustrate – acesta din urmă se poziționează pe „utilitate” și încearcă să fie mai „bune”.

Care este semnalul pentru o schimbare a femeii?

Semnalul? Să vă întrebați dacă oamenii din jur vă doresc evoluția dvs. Pentru că atunci când cineva vă zice că nu veți reuși, atunci cu siguranță este calea corectă. Trebuie de conștientizat că este firesc să greșești. Toate femeile ard budinca, la toate mamele se îmbolnăvesc copii și tuturor ceva nu le reușește, dar trebuie de știut că toate acestea sunt absolut omenești, nu le putem evita.

Care este cea mai mare problemă a unei femei?

Să-i fie frică să greșească!

Cum alegem valorile prioritare în viață?

Faceți o listă cu zece valori prioritare din viața dvs. Apoi dintre acestea, alegeți cinci, apoi trei și veți rămâne cu cea prioritară. Să presupunem că acesta va fi libertatea – atunci veți face tot posibilul să dezvoltați la maximum această prioritate. Să lucrați asupra ei până nu o veți perfecționa. În niciun caz să nu adoptați valoarea altui om, pentru că atunci vă veși trăda pe voi înșivă. Iar dacă noi ne vom „autotrăda” la ce să ne mai așteptăm de la alții? Acum putem daoapreciere corectă și putem să ne „autorespectăm”.

Când începe să se contureze încrederea în sine?

 Apărând germenii respectului de sine, ne autorespectăm! Încrederea în sine apare anume pe acest fundal. Toți oamenii știu să facă ceva cel mai bine. Atunci când suntem experți în ceva, atunci avem încredere în sine.

Aveți o rețetă pentru „a dezvolta” autorespectul?

1. Vă alegeți domeniul în care vreți să aveți încredere în sine.

2. Începeți să studiați și să găsiți orice informație despre acest domeniu. Întrebați, ascultați, căutați anturajul acestui domeniu.

3. Ieșiți din zona de confort.

4. Citiți, studiați, greșiți, învățați, întrebați, experimentați, aplicați… și luați-o de la început.

Fără aceste „reguli” nimeni nu a avut succes. NIMENI!

Cu ce obiect ați asemăna relațiile interpersonale ale unui cuplu?

Psihicul unui bărbat este asemeni unui elastic. Femeile nu trebuie să-și piardă controlul atunci când bărbații se îndepărtează. „Întinderea” și „elasticitatea” sunt prerogativele elasticului, așa cum un elastic se „îndepărtează” și la un moment revine la forma inițială, exact așa și un bărbat, se îndepărtează (pentru că are nevoie) și va „reveni” la locul din care s-a pornit. Ține de firea bărbatului. Femeile trebuie să știe că atunci când merg după el (șoț) de fapt nu-l lasă să se maturizeze. Bărbatul se pierde în femeie. Această distanțare îi permite să devină mai bărbat.

Un „cuvânt” de final?

Cuplurile se construiesc prin cunoaștere. Astfel, dacă bărbații sunt asemeni unui elastic, atunci trebuie să știți că femeile sunt asemeni valurilor, acestea ba sunt jos, ba sunt sus. Toate-și au rostul lor în viață.

Sursa foto: Sănătate,Educație,Familie

Distribuie articolul: