După ce a fost cerută în căsătorie într-un loc care iți taie respirația, femeia de afaceri și-a oficializat relația cu cel care i-a furat inima pentru totdeauna. Cuplul de moldoveni s-a căsătorit la nici trei săptămâni de la logodnă.

„Viața te duce în locuri neașteptate, Iubirea te aduce acasă”

Probabil, unul dintre cele mai romantince momente în viața unui cuplu este ziua căsătoriei. Creatoarea de pantofi Irina Calancea a spus de două ori marele „DA” într-o singură lună. În ultimele zile ale lunii iunie aceasta a avut parte de o cerere în căsătorie cu vedere la Marele Canion, moment care cu siguranță nu-l va uita niciodată, iar peste aproximativ trei săptămâni, Irina și logodnicul său, Iurie Dușcov, și-au oficializat relația. „Doamnelor și domnilor, permiteți-mi să v-o prezint pe draga mea soție, Irina Calancea. #Mr&MrsDuscov”, a scris mirele pe pagina sa de facebook.

Mai fericiți ca oricând, Irina și Iurie și-au împărtășit bucuria cu prietenii virtuali. Pentru cei mai mulți dintre ei, acest lucru a fost o mare surpriză, așa că, s-au grăbit să-i felicite și să le ureze o căsnicie fericită și casă de piatră.

Irina s-a grăbit să le mulțumească tuturor pentru mesajele primite: „Dragilor, vă mulțumim mult tuturor! O să răspundem la toate mesajele în parte, acum cu noul statut de soție fac zeamă de găină pentru soț și nu reușesc să scriu. Vă iubim și vă mulțumim din tot sufletul!!!”.

Probabil, este de prisos să adăugăm că cei doi sunt extrem de fericiți și că acest lucru se citește pe fețele lor. Irina a dezvăluit îbtr-un interviu recent că ea și Iurie Dușcov s-au cunoscut în 2014, chiar de ziua ei. Timp de patru ani cei doi au fost prieteni pe facebook, comunicând din când în când, iar din 3 noiembrie 2018, au devent oficial un cuplu.

Mr&MrsDuscov, vă felicităm cu oficializarea relației și ne alăturăm urărilor frumoase! Casă de piatră!

Sursa: Facebook.com

Vezi și: Cerere în căsătorie în stil american. O femeie de afaceri de la noi s-a logodit lângă Marele Canion (Foto)