Doliu în lumea medicinii. A murit vicedirectorul Centrului Mamei şi Copilului, Petru Stratulat – un adevărat „guru” al pediatrilor din Republica Moldova, anunță Publika.md. Acesta suferea de o boală incurabilă și se afla internat în spital de o lună.

Vicedirectorul Centrului Mamei şi Copilului, Petru Stratulat s-a stins din viaţă, aseară, la Spitalul Oncologic din Capitală. Acesta era internat acolo de mai bine de o lună, suferind de cancer, potrivit declarațiilor oferite de directorul institutului, Ştefan Gaţcan pentru sursa citată.

Petru Stratulat s-a născut în data de 8 decembrie 1948, în localitatea Ignăţei, raionul Rezina.

A absolvit Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi a susţinut teza de doctor în ştiinţe medicale, la Institutul de Pediatrie al Academiei de Ştiinţe Medicale din Moscova.

Petru Stratulat a publicat zeci de lucrări ştiinţifice și a pregătit peste 7.000 de specialiști în domeniul pediatric. Profesorul Stratulat va fi înmormântat mâine, 31 Ianuarie, la amiază, la Cimitirul de pe strada Armenească din capitală. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Distribuie articolul: