Ambiția și munca este cartea de vizită a basarabencelor! De acest lucru ne-am convins din nou cunoscând-o pe Rodica Balan. A pășit pentru prima oară pe continentul american la vârsta de 19 ani, în contexul unei burse de studii pentru care a fost selectată. Perseverența a ajutat-o să-și lege soarta de această țară deja de 16 ani, timp în care a obținut studii de calitate, s-a căsătorit, a devenit de 4 ori mamă, s-a angajat și deține o proprie afacere în domeniul imobiliar. A fost greu, însă nicio întâmplare nu a fost întâmplătoare!

Diana Cernega, corespondenta EA.md peste ocean, s-a întâlnit cu Rodica Balan și a reușit să obțină mărturii care vor inspira cu siguranță moldovencele deja plecate, ori pe cele care intenționează să-și asume un vis american!

Rodica, știm că venirea ta în SUA a fost legată de o competiție importantă. Te rugăm să ne povestești despre ea.

Am studiat la şcoala nr. 25, de la Buiucani (acum Liceul „Onisifor Gibu”), iar clasele 6-11 le-am făcut la Gimnaziul nr. 6 „Liviu Deleanu”, tot din acea zonă. Fiind studentă la USM, Facultatea Ştiinţe Politice şi Engleză, anul II, am câştigat o bursă la studii în SUA pentru un an de zile, oferită de Guvernul SUA. Era vorba de o bursă în valoare de 45 000 de dolari, iar ca și mine mai erau doar 6 studenţi. Am luptat mult pentru ea, însă în final – câtă fericire!

IMG_1718

De ce ai ales să-ţi trăieşti viaţa peste ocean?

IMG_1701După ce a expirat perioada de un an pentru care venisem în SUA în 1998, m-am întors acasă. Am fost o studentă eminentă, prima pe listă. Între timp, am aflat că şi universitatea oferă direct 2 burse, plătind doar studiile în valoare de 32,000$, fără cămin sau alte cheltuieli incluse. Am aplicat în luna Aprilie.

M-am întors în Moldova în vara anului 1999 şi am aflat că am câştigat a două bursă. Al doilea an în America a fost extrem de greu, pentru că bursa nu acoperea altceva decât studiile. Aveam câte 6-7 cursuri pe zi, mâncam pe apucate, nu prea dormeam dar scopul meu era să absolv universitatea în 2ani şi nu în 4. Am absolvit în anul 2000 cu medalie, laude şi un an de OPT (Opţional Practical Training) în domeniul dat pentru a-mi apropunda cunoştinţele – însă pentru a lucra în domeniul politic, trebuie să fii cetăţean american. Un lucru atât de firesc, dar care mi-a scăpat din vedere. Pentru că în aceşti doi ani de facultate mergeam pe ideea fixă că o să fac Politică sau Diplomaţie.

Timp de două luni, am căutat intensiv un loc de muncă şi nu găseam nimic în acest domeniu, nici măcar o ofertă de internship. Dar uite că am primit un apel telefonic de la o agenţie de angajări şi mi s-a propus un job la o bancă, în calitate de Administrative Assistant, iartemporar, am acceptat. După două luni însă, am primit alt job – de Junior Financial Analyst, cu toate beneficiile. Acel an a trecut foarte repede şi trebuia să mă întorc în Moldova. Imediat, am fost angajată la Ambasada SUA, unde am muncit doi ani frumoşi din viaţa mea. După 2 ani în Moldova (am îndeplinit cerinţele Guvernului American în ceea ce privește viza J1 şi sponsorizarea), iar şefii de la banca din New York au făcut tot posibilul şi m-au adus înapoi. Au angajat avocaţi, au achitat transferurile, au  perfectat toate actele şi mi-au oferit contract de muncă. Am lucrat la acest job 13 ani şi am avansat până la poziţia de vicepreşedinte.

Deja de doi ani, mă ocup de Real Estate – afaceri imobiliare, chirii și vânzări la New York.

IMG_1717

Cu ce greutăţi te-ai ciocnit până la plecare şi odată ajunsă în SUA? ai reuşit să te integrezi ?

Când am ajuns în SUA, aveam 19 ani și am înţeles că nu sunt pregătită. Am avut mereu familia alături. Şi uite aici a venit stresul: la un moment dat am plecat pentru prima dată de acasă, atât de departe, unde nu aveam pe nimeni să aibă grijă de mine. Greutăţi gen mâncare, cazare, bani de buzunar, comunicare, excursii, cărţi, nu au fost.

Despre greutăţile psihologice nu cred că pot descrie tot adevărul. Dorul de casă e probabil cea mai mare durere. Şi recunosc, am vrut să las programul de multe ori şi să mă întorc acasă la părinţi, dar nu ştiam cum să-i privesc în ochi şi cum să le spun că am eșuat. Adaptarea durează cel puţin 5 luni.

Punctul culminant e în Noiembrie/Decembrie, când vine sesiunea de la care nu ştii la ce să te aştepţi şi care e urmată de vacanţele de iarnă şi tot Campus-ul se umple de maşini, pentru că vin părinţii şi îşi iau copiii acasă, vin fraţi şi surori, bunei şi rude, iar la tine nu vine nimeni. După ce trec sărbătorile de iarnă şi se întoarce toată lumea din vacanţă, nu doare aşa de tare. Dar în general, pot spune că m-am integrat uşor în viaţa de peste ocean.

cats

Cum trece o zi de muncă în viața ta, peste ocean? 

Nicio zi de muncă nu este la fel. La 6:40 e deşteptarea. Trezesc copii, le fac micul dejun, apoi vine îmbrăcatul, spălatul pe dinţi, pieptănatul, ghiozdanele, niciodată nu găsim încălţămintea respectivă şi cu mare gălăgie îi petrec pe primii 2 copii la autobusul galben care îi duce la şcoală. Mă întorc acasă şi mai am 2 copii. Procedura se repetă, numai că unul rămâne acasă pentru că e mic, iar celălalt merge la altă şcoală.

După ce inima mi-e puţin, dar tare puţin împăcată că le-am oferit un pic de atenţie copiilor, merg la serviciu. 

În birou ajung cel curând la ora 10. Între timp desigur că încep să răspund la mesajele care vin la orice oră. Pot să am programate câteva întâlniri, merg cu un client şi pot arăta 6-7 apartamente pentru chirie sau 3-4 apartamente de vânzare. Neapărat, sunt implicată concomitent în câteva contracte de vânzări, procedura durează aproximativ 4-6 luni dacă se ia credit de la bancă şi 2-3 luni când achiziţia e cash. Mai avem şi adunări în birou. Colegii mei sunt extraordinari, am cei mai diverşi colegi, foşti profesori, avocaţi, actori, medici, oameni fără studii, cât şi oameni cu 3 facultăţi plus MBA.

Acasă de obicei vin la ora 8 seara. Munca mea nu se sfârşeşte niciodată, dar la un moment dat ştiu că trebuie să stau şi cu copiii, să verific temele, etc. În timpul zilei, pot pleca la un matineu, o excursie cu clasa unui copil, sunt implicată la fel în programe de voluntariat la şcolile copiilor mei. Agenda e foarte diferită. Există cazuri când lucrez cu persoane care vin în New York doar pentru 2-3 zile din străinătate și în aceste 2-3 zile stau numai cu ei, mergem şi vedem tot ce oferă piața în parametrii doriţi.

Ce diferența majore de caracter și sistem ai remarcat în SUA?

În SUA lumea munceşte foarte mult, fără rezerve sau mândrie. Munceşte cu multă ambiţie. Cunosc foarte mulţi oameni de succes, care sunt oameni buni, simpli şi obsedaţi de muncă. În Moldova, lumea la fel munceşte mult, dar păcat că nu sunt recompensaţi la valoarea adevărată.

În SUA e foarte clar ce trebuie să faci: şcoală generală, dacă vrei mai mult – mergi la facultate, vrei şi mai mult – mergi la studii post universitare, faci un MBA. Aici fiecare diplomă înseamnă ceva. Lumea permanent munceşte asupra dezvoltării intelectuale, sunt studenţi la 40, 50, 60 de ani.

Despre cultură: în SUA e foarte dezvoltat termenul de voluntar şi filantrop, lumea e mândră când face donaţii în susţinerea culturii, când face voluntariat la teatru, lumea lasă moşteniri mari muzeelor, galeriilor, susţinând artiştii care sunt în viaţă. Nu le pot compara, pentru că sunt două ţări total diferite.

IMG_1708

După o experienţă atât de diversă și o eventuală întoarcere acasă, ce vis ai, legat de Republica Moldova?

Visul meu a fost să fiu director de bancă în Moldova, să aduc prima bancă cu capital străin şi să ofer cetăţenilor noştri credite cu 5%. Când am plecat în 1998, aveau 22%.

Am visat mulţi ani, pe când eram la bancă şi ea se extindea în ţările din Europa de Est. Citibank-ul a ajuns în Polonia, România, Ucraina şi uite când a fost discutată/cercetată piaţă Moldovei, a venit criza (2008) şi filialele au început să fie închise, banca a început să se retragă de pe continentul european. Aşa a fost distrus visul meu. Un alt vis pe potrivă încă nu am cultivat.

Apropo despre viaţa din SUA. Cum este lumea, ce îi caracterizează pe americani? Ai reușit să-ți faci prieteni?

Dacă e să vorbim despre serviciu, lumea cu care comunic este foarte corectă. În afaceri e foarte important să fii corect, pentru că altfel poate fi ultimul tău contract, dacă nu corespunzi aşteptărilor clienţilor. Sunt înconjurată de oameni care pun pe primul loc cariera, oameni de succes, medici neurochirurgi, avocaţi, lucrători bancari, medici, profesori etc. Dacă e să vorbim de cercul meu de prieteni, sunt oameni de tot felul. Am oameni foarte apropiaţi şi dragi mie.

IMG_1705

Există o comunitate oficială a moldovenilor la New York? Cât de unită este diaspora?

Există, dar nu am avut ocazia să merg la întâlniri cu ea, atâta timp cât am lucrat la bancă, pentru că programul era foarte lung, puteam veni acasă la 1-2 noaptea. Lucram în weekend şi de sărbători. Concomitent făceam studiile post-universitare seara şi în weekend. Plus, între timp, am avut norocul să devin mamă.

La întâlnirile cu diaspora am început să ies abia acum, de câteva luni. Am fost la Evrybody în the Casa Mare, organizat de Grupul Promovăm Moldova în NYşi la Convenţia Moldo-Americană din Ianuarie 2016. Există un grup de moldoveni şi români care se întâlnesc lunar la una dintre terasele frumoase ale New York-ului pentru a discuta și socializa.

Mărturisește-ne câteva dintre proiectele tale!

În viitor, aş vrea să petrec mult timp împreună cu părinţii și copiii mei, să merg în vacanţe lungi de vară în alte ţări să să trăim experienţa localnicilor. Vreau să mă bucur de ai mei patru copii, două fete şi doi băieţi şi să-mi continui afacerea în domeniul imobiliar.

Îți urăm mult succes și îți mulțumim pentru acest interviu!

cats

Foto: Arhiva Personală

Autor: Diana Cernega, corespondenta EA.md în SUA