În primăvara și vara acestui an, rochiile de mireasă scurte vor invada nunțile. Create într-o varietate de modele cât mai confortabile, în exclusivitate pentru acest eveniment minunat. Dacă planifici să-ți faci nunta foarte curând, noi îți sugerăm să te inspiri din colecțiile de mai jos. Iată care sunt principalele tendințe în rochii de mireasă scurte 2015.

De foarte multe ori miresele optează pentru o rochie lungă, clasică pentru marele eveniment din viața lor. Însă, sezonul primăvară-vară vine cu o noutate, anul acesta miresele ar trebui să-și schimbe preferințele în dependență de moda acestui an.

Rochiile de mireasa scurte sunt o alegere inspirată pentru nunțile din 2015. Realizate din dantelă de bumbac, din tulle, organza sau mătase naturală, rochiile de mireasa scurte  pot fi purtate atât la ceremonia civilă, cât și la ceremonia religioasă.

Aceste rochii sunt ușoare, confortabile și plăcute atât la purtat, cât și la admirat. Iar dacă totuși, nicidecum nu vrei să cedezi preferințelor tale pentru o rochie lungă, clasică, atunci ai tot dreptul să fii o „mireasă cu două rochii”; astfel pentru marele evenimet de la OSC (Oficiul Stării Civile) poți alege rochia scurtă, iar pentru cununia religioasă de la biserică să o îmbraci pe cea lungă. Prin urmare vei fi împăcată cu sine și totodată în tendițele modei.

Având în vedere că rochiile de mireasă scurte sunt un must-have al acestui sezon, ar trebui să meditezi și asupra acestui „mic detaliu”. Iar pentru a înțelege cât de minunate sunt acestea, noi îți vom dezvălui și un secret. Odată fiind procurată în calitate de rochie de mireasă, o vei îmbrăca la nunta ta, iar după acestă seară minunată, cu un pic de imaginație, o poți modifica și transforma într-o rochie de ocazie, astfel vei prinde doi iepuri deodată.

Sursa foto: tabloudenunta.wordpress.com, colaje PentruEA

Distribuie articolul: