Plânsete de copii, provocate de sperieturi, înjurături și chiar lovituri primite de la dădace. Asta se aude de pe două înregistrări audio, realizate de o mamă la grădinița nr. 185 de la Buiucani.

Femeia, care spune că fetița sa a început a merge cu frică la grădiniță, cere socoteală de la autorități. Totodată, directoarea instituției preșcolare spune că niciodată nu a primit plângeri de la părinți, notează AGORA.

Înregistrările au fost realizate de o locuitoare a Capitalei, Mihaela Maidan, la grădinița nr.185 de la Buiucani, în grupa „Soarele”.

Din start, femeia spune că fetița ei mergea cu plăcere la grădiniță, însă apoi a devenit speriată. „Îmi duceam zilnic copilul într-un loc unde copii sunt numiți, jigniți, speriați și chiar loviți, și asta se petrece în zilele noastre. Copilul meu a început să tremure, să aibă frică atunci când aude de grădiniță. De ce în așa loc unde merg sute de copii nu se fac controale Din păcate asemenea abateri se întâmplă tot mai des. Sunt foarte înțelegătoare când autoritățile spun că au lipsă de cadre didactice și personal auxiliar, însă aceasta nu permite nimănui să terorizeze în așa mod copii la o vârstă atât de fragedă, pentru că anume de aici începe o integrare în societate a fiecărei persoane”, scrie femeia pe Facebook.

Ea a publicat și înregistrările, dar și descifrarea text parțială a acestora.

Contactată telefonic de ZdG, directoare grădiniței nr. 185, Valentina Cebotariov a menționat că până acum nu au existat plângeri din partea părinților. Aceasta precizează că dădaca în cauza este o femeie loială și nu agresează copiii.

„Este vorba de un ajutor de educator. E o femeie loială. Lucrează de mulți ani la noi în grădiniță. Are grijă de copii. Vocea ei este puternică. Eu lucrez permanent și nu am văzut să fie copiii maltratați sau abuzați fizic. Ea lucrează de vreo opt ani și este bravo. Este curată și gospodină. Nu am ce să spun cuvinte rele despre dumneaei”, spune Valentina Cebotariov.

Iată doar câteva fraze care se aud pe înregistrare:

– „Cască gura, unde-i scaunul tău? Stai ca vin eu la tine, tu de dimineață o cauți. Dacă nu ești cuminte ( se aude o lovitură) așa o câștigi azi. M-ai săturat, ești obraznic. Aici stai! De te miști de aicea o primești!”.
– „Gura închisă, că am și eu familie”
– „Ia uite la „dubina” aceasta”.
– „Ce te miri, dacă (necenzurat) ista s-a suit călare pe dânsul, bolnavul”.
– „Mai repede, debilo, că dacă vin la tine te înec”.

Sursa: AGORA

Vezi și: Indemnizația unică la nașterea copilului crește începând cu 1 ianuarie 2019. Ce sumă vor primi familiile

Distribuie articolul: